Salina Praid a reluat livrarea de sare pentru drumuri
Livrările de sare de la Salina Praid au fost reluate, marţi, în urma demersurilor făcute de prefectul judeţului Harghita care a avertizat conducerea unităţii, dar şi muncitorii care se află în grevă că refuzul de a furniza sare pentru drumuri în această perioadă poate aduce atingere siguranţei naţionale.
Directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, a declarat că protestatarii au înţeles situaţia şi au fost de acord să deblocheze livrările de sare către parteneri, rămânând blocate activităţile de extracţie şi de turism – notează Agerpres.
Acesta a precizat că o delegaţie a protestatarilor va participa după-amiază, la Bucureşti, la negocieri cu directorul general Salrom, Dumitru Matei, existând speranţa că se va ajunge la un consens, iar de miercuri activitatea salinei Praid se va relua în totalitate.