Salariul NESIMŢIT al unei secretare plătite din bani publici, în România. Îl întrece pe preşedinte!
În comuna Păulești din Satu Mare, Curtea de Conturi a scos la suprafață o scurgere uriașă de fonduri care s-a făcut direct în buzunarul unei persoane. Aflați în control, cei de la Curtea de Conturi au verificat actele pentru perioada 2014-2016, unde au descoperit că secretara de la acea perioadă ducea acasă venituri de 19.000 sau chiar 23.000 lei lunar, net. Problema a fost dezbătută de primar și consiliul local într-o ședință din luna septembrie, scrie Obiectiv-sm.ro. Spre comparaţie, Preşedintele Klaus Iohannis ridică de la 1 iulie un salariu brut lunar de 17.400 de lei (12.204 lei net).
„Curtea de Conturi ne-a lăsat de rezolvat patru puncte care nu nu au fost în regulă. Toate patru se referă la cheltuieli salariale din 2014-2016. Le-au defalcat punctul pe trei categorii categorii, una referitoare la salariați, una referitoare la secretarul UAT Păulești, e vorba de doamna Eva, o categorie referitoare la primar și viceprimar și e vorba de o categorie salarială punctul legată de domnul Kocsis Lajos, fost polițist local la noi.
Pe partea de investiții, pe partea de cheltuieli materiale nu au fost probleme, au solicitat om, ne-au verificat și becurile de la capăt la capăt, ne-au măsurat asfaltul, podurile, diametrul de la pod, nu au fost probleme pe chestiunea de investiții și cheltuieli materiale, singura problemă a fost pe salarizare.
Vă dau un exemplu, una din probleme este luna februarie 2016, doamna secretar a luat 19.000 lei net. Într-o altă lună a luat 23.000 lei net, bani în mână. Pe lângă asta mai adăugați încă aproape 45% cheltuieli cu salarii, CAS, șomaj, pensie și altele. Eu nu am știut, că nu am avut timp să mă uit la acestea. S-au constat aceste lucruri, am sunat-o pe doamna Eva, nu a vrut să stea de vorbă cu mine. Curtea de Conturi o să ne lase măsuri de recuperare a prejudiciului. Din punct de vedere legal avem două variante: să atacăm sau să nu atacăm în instanță decizia Curții de Conturi. ”, afirmă primarul Bontea Zenoviu.
Polițistul local Kocsis Lajos a fost pontat doar ture de noapte. În loc de un salar, primea două sau chiar trei salarii pentru că lucra doar de noapte. Prejudiciul în cazul polițistului a fost calculat la peste 73.000 lei.