MENIU

Salariul mediu pe economie ar putea crește peste estimări, alimentat de majorările pentru BUGETARI

Salariul minim va fi majorat cu 200 de lei, neimpozabili. Măsura nu se aplică bugetarilor

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru acest an o creştere a câştigului salarial mediu net lunar de 11,3%, față de estimarea anterioară de 10,8%, făcută în primăvară.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru acest an o creştere a câştigului salarial mediu net lunar de 11,3%, la 3.838 lei, faţă de un avans de 10,8%, respectiv un câştig salarial de 3.822 lei cât preconizase în primăvară.

Conform prognozei de vară 2022, câştigul salarial mediu net va creşte anul viitor cu 10,6%, la 4.246 lei, în 2024 cu 9,3%, la 4.641 lei, şi în 2025 cu 8%, la 5.010 lei.

În prognoza anterioară, CNSP estimase pentru 2023 un câştig mediu net de 4.176 lei (plus 9,3%), pentru 2024 de 4.507 lei (plus 7,9%) şi în 2025 de 4.837 lei (plus 7,3%).

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut lunar, acesta se va majora în 2022 cu 10,4%, la 6.157 lei, în 2023 cu 10,1%, la 6.780 lei, în 2024 cu 8,9%, la 7.385 lei şi în 2025 cu 7,7%, la 7.950 lei.

Majorarea salariului mediu net poate fi pusă, în mare parte, pe seama majorărilor de salarii și angajările în sectorul bugetar.