MENIU

Salariu mediu net a crescut în noiembrie. Ce domeniu a primit cea mai mare majorare?

Salariul mediu net a crescut în noiembrie 2018 cu 13,3%, faţă de perioada similară din 2017, la 2.792 lei, ar indicele câştigului salarial real a fost de 109,5%, informează INS.

Salariul mediu net a crescut în noiembrie 2018 cu 13,3%, faţă de perioada similară din 2017, la 2.792 lei, ar indicele câştigului salarial real  a fost de 109,5%, informează INS.

Indicele câştigului salarial real a fost de 102,7% pentru luna noiembrie 2018, faţă de luna precedentă.

În acelaşi timp, salariul mediu brut a fost de 4.658 lei, cu 2,8% mai mare decât în octombrie 2018, iar câştigul net a fost în creştere faţă de luna precedentă cu 72 lei (+2,6%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6.835 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.589 lei).

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 198,7%, cu 5,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2018.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna noiembrie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna octombrie 2018, ca urmare a acordării de prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 52,6% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), respectiv cu 27,8% în extracţia minereurilor metalifere; între 8,5% şi 11,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ(inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe); între 5,0% şi 7,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, alte activităţi industriale n.c.a., cercetare-dezvoltare, activităţi de poştă şi de curier; între 4,0% şi 5,0% în fabricarea produselor din tutun, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie 2018 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 8,3% în industria metalurgică; între 1,0% şi 3,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, telecomunicaţii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, transporturi aeriene, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: administraţie publică (+1,5%), învăţământ (+1,1%), sănătate şi asistenţă socială (+0,6%).