MENIU

Salariile profesorilor ar putea fi MAJORATE cu 10%: de ce depinde DECIZIA și când ar putea fi luată. Impactul bugetar, URIAȘ

Profesor - imagine cu notă sugestivă

Salariile din învățământ ar putea crește cu 10%, însă nu pentru toată lumea. Un proiect în acest sens a ajuns acum pe masa deputaților. 

Angajații din Învățământ ar putea avea parte de o creștere de 10% în acest an. Cel puțin asta prevede un proiect de lege deja adoptat de Senat, care a ajuns acum pe masa deputaților.

În fapt, proiectul a trecut cu aviz favorabil de comisiile din Senat, dar și de cele din camera Deputaților, dar a primit un punct de vedere negativ din partea Guvernului. 

Ar urma ca acest proiect de lege să ajungă la vot în Camera Deputaților, care este for decizional. 

De această majorare de 10% nu vor beneficia, însă, absolut toți angajații din învățământ, chiar dacă am văzut în ultima perioadă proteste în stradă.

Deputații s-au gândit să dea această mărire de 10% la salariul de bază doar pentru profesorii care sunt și diriginți și celor care au grupuri de performanță în școli, dar și antrenorilor de performanță. 

Această mărire s-ar aplica, de asemenea, și profesorilor din învățământul preșcolar și școlar, însă restul profesorilor din licee nu vor primi această majorare. 

Un salariu al unui profesor în acest moment este de 3.500 de lei, iar cu majorarea de 10% ar primi în plus 350 de lei. 

Deputații spun că efortul bugetar ar fi de aproximativ 5 milioane de lei. Proiectul ar urma să ajungă la vot săptămâna viitoare. 

Mai multe articole despre:
salarii salarii profesori profesori