Salariile CFR cresc, în 2022. Ce beneficii vor avea angajații
Angajații CFR Călători vor primi salarii mai mari, de la 1 iunie. Potrivit noului contract colectiv de muncă, salariile de bază brute vor fi majorate cu 10 procente. În plus, vor primi și tichete de masă în valoare de 20 de lei pentru perioada 1 iunie - 30 noiembrie. De aceste creșteri vor beneficia peste 11.200 de angajați ai CFR Călători. Reprezentanții companiei susțin că majorările salariale sunt bazate pe creșterea eficienței și productivității muncii prestate.
Administraţia CFR Călători şi organizaţiile sindicale reprezentative au semnat, la sediul CFR Călători, noul Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, printre beneficii fiind prevăzute majorarea cu 10% a salariilor de bază brute, precum şi acordarea tichetelor de masă în valoare de 20 de lei pentru perioada 1 iunie - 30 noiembrie.
Cei 11.260 de angajaţi CFR Călători vor avea următoarele beneficii în urma semnării noului CCM: majorarea cu 10% a salariilor de bază brute de la data înregistrării CCM la ITM, precum şi acordarea tichetelor de masă în valoare de 20 de lei pentru perioada 1 iunie 2022 - 30 noiembrie 2022, iar începând cu data de 1 decembrie 2022 tichetele de masă se vor acorda la valoarea maxima prevăzută de legislaţia în vigoare, dar nu mai mult de 30 lei/tichet.
Totodată, angajaţii CFR Călători vor avea posibilitatea stabilirii clasei de salarizare prin negociere individuală, pe perioada de valabilitate a Contractului Colectiv de Muncă.
Printre beneficii se mai numără: modificări aduse Anexei nr. 2 din CCM cu privire la salarizarea corespunzătoare funcţiilor prevăzute în CCM, precum şi modificarea limitelor de salarizare pentru fiecare funcţie prevăzută în Anexa Nr. 2 din CCM cu acordarea unei clase de salarizare în plus.
"Contractul Colectiv de Muncă promovează relaţii de muncă echitabile, un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei, iar prin noile prevederi CCM, reprezentanţii administraţiei şi cei ai organizaţiilor sindicale reprezentative au pus accent pe stabilitate socială", se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, prin intermediul acestuia se va asigura protecţia salariaţilor în sensul menţinerii drepturilor avute până în prezent: tichete de masă, ajutoare materiale pentru evenimente familiale, etc.
Reprezentanţii companiei susţin că "majorările salariale sunt bazate pe creşterea eficienţei şi productivităţii muncii prestate, pe utilizarea judicioasă a resurselor şi optimizarea consumurilor de materii prime şi materiale".