MENIU

Salariile angajaților Ford România ar putea să scadă după transferul contribuțiilor

Salariile angajaților Ford ar putea să scadă după transferul contribuțiilor

Decizia controversată a Guvernului PSD-ALDE de trecere a contribuțiilor sociale în sarcina angajaților le-a dat marilor companii un instrument de șantaj în negocierile cu proprii angajați.

Angajaţii de la Ford România susţin că majorarea salarială necesară pentru a acoperi trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat este condiţionată de patronat de o reducere a unor beneficiile salariale şi non-salariale.

O informaţie în privinţa acestui moment fierbinte în care se află uzina din Craiova a venit, potrivit Capital.ro, de la Adrian Prisnel, parlamentar USR.

Acesta a publicat pe o reţea de socializare o scrisoare deschisă către John Oldham, preşedintele Ford România în care îi atrage atenţia că „oferirea salariilor corecte doar în schimbul renunţării la o parte din beneficiile salariale şi non-salariale, cum pare să fie cazul din comunicatul intern pe care o parte din angajaţii dumneavoastră mi l-au transmis, ar fi în opinia mea, o încălcare tocmai a valorilor fundamentale ale companiei Ford".

Conform unui document intitulat „Buletin pentru Angajaţii Ford Craiova", patronatul uzinei anunţă că „prioritatea (în privinţa încheierii CCM până pe 22 decembrie) a fost aceea de a ajunge la un acord pe doi ani care să îmbunătăţească poziţia competitivă a fabricii de la Craiova".

Oferta patronatului implică şi o reducere a sporului „de muncă sistematică" de la 10% la 5%. De asemenea, se reduce „procentul pentru noii angajaţi de care compania va avea nevoie în viitor" cu 5% faţă de minimul grilei actuale de salarizare („nu mai mic decât salariul minim pe economie") pentru o perioadă de 24 de luni.

În documentul citat de Capital patronatul mai spune: „Dacă nu putem încheia CCM-ul şi să asigurăm aceste elemente de îmbunătăţire, arunci oferta noastră alternativă va fi drastic mai mică, iar transferul impozitelor de la Angajator la Angajat NU VA FI PUS ÎN APLICARE”.

Mai multe articole despre:
Ford România actual transferul contribuțiilor