Salarii nesimțite la Curtea de Conturi: Șmecherii care câștigă mai bine decât șeful statului
Ne uităm acum la o altă instituție a statului în care angajații câștigă salarii nesimțite. Conducerea Curții de Conturi încasează lunar sume uriașe, care de multe ori depășesc chiar și leafa șefului statului. Veniturile lunare pot ajunge la peste 5.000 de ,iar mulți dintre cei de la conducere sunt foști parlamentari.
Mihai Busuioc este președintele Curții de Conturi încă din anul 2017 și va rămâne în fruntea instituției până în 2026. Lunar, acesta încasează un salariu de aproximativ 28.000 de lei. Nici șeful statului nu visează la un asemenea venit, cu toate că legea salarizării prevede ca președintele țării să beneficieze de cea mai mare leafă dintre bugetari.
Ilie Sârbu, vicepreședinte al Curții de Conturi și timp de trei mandate parlamentar, a avut venituri asemănătoare. Socrul lui Victor Ponta încasează lunar aproape 27.000 de lei.
Tot atât câștigă și celălalt vicepreședinte al instituției, Vasile Nicula, dar și Lucian Vlădescu, șeful Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, care se ocupă inclusiv să verifice modul în care sunt cheltuiți banii din PNRR.