MENIU

Şah mat la Justiţie. Procurorul general îi retrage pe Hăineală şi pe Sima, adjunctul lui Iordache

<p>Procurorul general</p>

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a solicitat joi Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detașării la Ministerul Justiției a procurorilor Oana Schmidt-Hăineală și Constantin Sima, în contextul anchetei DNA referitoare la elaborarea actelor normative privind modificarea codurilor penale și grațierea.

"Având în vedere necesitatea derulării în condiții de imparțialitate a unei cauze instrumentate de către Direcția Națională Anticorupție, având ca obiect împrejurările elaborării proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, precum și a proiectului de lege pentru grațierea unor pedepse, astăzi, 2 februarie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detașării la Ministerul Justiției a doamnei procuror Oana Andreea Schmidt-Hăineală și a domnului procuror Constantin Sima", se arată într-un comunicat al PÎCCJ.

În 16 ianuarie, Oana Schmidt-Hăineală și Constantin Sima au fost numiți secretari de stat în Ministerul Justiției, potrivit unei decizii a premierului Sorin Grindeanu, la propunerea ministrului Florin Iordache.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, pe 5 ianuarie, detașarea în MJ a procurorului Oana Schmidt-Hăineală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 7 ianuarie, pentru o perioadă de trei ani.

De asemenea, Secția a hotărât detașarea în MJ a procurorului Constantin Sima de la Parchetul General, pe o perioadă de trei ani, începând cu 11 ianuarie.

Direcția Națională Anticorupție a informat joi că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, iar în prezent se efectuează acte procedurale.

"La Direcția Națională Anticorupție s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competența de soluționare a instituției, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate. Precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se arăta într-un comunicat al DNA transmis joi Agerpres.

Purtătorul de cuvânt Cristina Liță a precizat, pentru Agerpres, că Ministerul Justiției va transmite, în cursul zilei de joi, documentele solicitate de DNA privind elaborarea și emiterea OUG de modificare a Codurilor penale și proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse.

Ministerul Justiției primise miercuri o solicitare din partea DNA de a transmite, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea și emiterea celor două acte normative.

Într-un comunicat transmis presei joi MJ arăta: "Față de acest demers, Ministerul Justiției subliniază faptul că modificarea legislativă menționată a fost și este asumată de conducerea MJ în exercitarea atribuțiilor statutare și legale. Considerăm că declanșarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei ordonanțe de urgență este o gravă imixtiune în activitatea autorității executive și o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituționale", a precizat MJ.

Mai multe articole despre:
sima Oana Schmidt Hăineală procuro