MENIU

Sabotorii ruși care luptă de partea Ucrainei au început o invazie în Belgorod. Kremlinul a instituit alerta antitero împotriva lor

Sunt tensiuni maxime în regiunea rusească Belgorod după ce mai mulți sabotori ruși care luptă de partea Ucrainei au început o invazie. Legiunea „Libertatea Rusiei”, formată din voluntari ruși, a revendicat deja câteva sate rusești.  

Șase civili au fost răniți, iar localnicii evacuează zonele. Presa rusă transmite că o dronă a aruncat explozibil la un sediu FSB din Belgorod. Pe de altă parte, Ucraina se dezice de orice legătură cu sabotorii ruși. Putin este la curent cu întreaga operațiune a legionarilor. 

Prezența acestei „legiuni”, cum s-au autointitulat sabotorii ruși, crează și mai multă confuzie în zonă, iar localnicii nici nu mai știu de cine sunt manevrate utilajele militare.

Legiunea Libertatea Rusiei a fost fondată în urmă cu puțin peste un an cu scopul declarat de a elibera regiunile ocupate din Ucraina și de a răsturna „regimul dictatorial al lui Vladimir Putin”, potrivit manifestului său. Membrii săi sunt în principal dezertori din Forțele Armate Ruse, precum și voluntari ruși și belarusi fără antecedente militare.

Curtea Supremă a Rusiei a admis în martie o moțiune făcută de procurorul general Igor Krasnov de a recunoaște Legiunea Libertatea Rusiei ca organizație teroristă. 

Decizia Curții Supreme înseamnă că cetățenii ruși care se alătură legiunii riscă acum până la două decenii de închisoare, deși rușii care luptă alături de forțele armate ucrainene sunt deja pasibili de urmărire penală.

În ianuarie, Kirill Belousov, un tânăr de 22 de ani rezident al regiunii Saratov, a fost condamnat la cinci ani de muncă silnică pentru încercarea de a se alătura Legiunii Libertatea Rusiei. Aproximativ 20 de membri ai legii sunt deja investigați, potrivit TASS.

"Amuzant. Țara teroristă întoarce lucrurile și se încăpățânează să lupte împotriva tuturor expresiilor de gândire liberă”, a scris legiunea ca răspuns la decizia Curții Supreme.

Într timp, legionarii Rusiei Libere susțin că au doborât un elicopter militar și că  au cucerit o blindată a armatei ruse.

Într-un videoclip care circulă pe rețelele de socializare, recruții legiunii discută situația actuală de pe front și iși arată optimismul cu privire la victorie:

„Frontiera este ruptă în două. Iar bunicuțul Putin nu poate răspunde atacului”, spun cei doi soldați.

Înainte de invazie, corpul de voluntari a anunțat populația rusă să nu se teamă pentru că nu ei sunt inamicii.

Odată cu primele atacuri, Rusia a acuzat direct Ucraina că se află în spatele atacurilor, însă Kievul a declarat ferm că nu are nicio legătură cu legionarii sabotori și spune că aceștia sunt doar cetățeni ruși.

Mai multe articole despre:
ucraina razboi ucraina rusia libera sabotori militari