S-a votat ieșirea mai devreme la pensie pentru cei care locuiesc în zone poluate
Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege care prevede facilitatea reducerii cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă.
Actul normativ a fost adoptat şi de Senat, așa că după ce a trecut și de Camera Deputaţilor, for decizional, proiectul merge la promulgare.
"Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, se spune în proiectul legislativ.
În această categorie intră localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare", se arată în proiectul adoptat.