MENIU

S-a opus sau nu Petre Roman venirii Regelui Mihai în România

Foto arhivă Inquam

După Revoluție, Regele Mihai I a fost nevoit să stea departe de România încă aproape 8 ani. Privit ca o ameninţare de către noua putere de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu, Suveranului i-a fost interzis în mod repetat să calce pe pământ românesc. În decembrie 1990, Majestatea sa a încercat să revină în țară pentru sărbătorile de iarnă, dar a fost întors de poliție pe autostrada București - Pitești. Regele Mihai a fost ridicat de către trupe de poliție înarmate și dus la Otopeni de unde a fost expulzat.

Regimul Iliescu i-a permis Majestății sale să viziteze țara pentru sărbătorile de Paște în anul 1992, pentru ca în 1994 să îl întoarcă din nou din drum, de pe aeroportului Otopeni, pe motiv că nu avea viza. Regele abia apucase să coboare de pe scara avionului. Imagini cu cele doua incidente, ale TVR, au fost publicate abia în 2013. Regele Mihai I a avut interdicție de intrare în țară și în 1995. A vrut atunci să participe la înmormântarea lui Corneliu Coposu.

La aproape două decenii distanță, fostul premier, Petre Roman, a dezmințit ipoteza conform căreia, în 1990, s-a opus mai mult decât Ion Iliescu, revenirii Regelui Mihai în ţară. În plus, acesta a spus că nu se temea de întoarcerea regelui, ba, mai mult, l-ar fi primit cu brațele deschise, însă a intrat în țară sub alt nume.

Despre evenimentele din acea perioadă a povestit și Regele Mihai. Relatarea sa a fost postată de realizatoarea de televiziune Marilena Rotaru pe pagina de facebook.

„Nu-i o amintire plăcută, dar românii trebuie să cunoască adevărul. Inițial am vrut să vin în 1990 de Paște. Am luat legătura cu domnul Paleologu- era ambasador la Paris – rugându-l să transmită guvernului această hotărâre a mea. Am fost vizitat de ambasadorul României la Berna pentru a pune la punct problemele de viză și pașaport. Totul părea pregătit și, când urma să mă urc într-un zbor regulat spre București, autoritățile române mi-au anulat viza. Am lăsat să mai treacă un timp. De Crăciun am făcut altă tentativă. Doream să mă reculeg la mormintele bunicilor mei de la Curtea de Argeș și să merg la Catedrala din Timișoara. Principesa Margareta se afla în decembrie la București. I-am cerut să-l informeze pe Petre Roman în legătură cu venirea mea. Principesa a obținut destul de greu o audiență la primul ministru care i-a spus că nu era momentul potrivit. „Porțile României sunt închise pentru Rege?”, a întrebat Principesa Margareta. „Nu, bineînțeles că nu”, a răspuns Petre Roman. Fiica mea mi-a telefonat și mi-a relatat convorbirea. I-am spus imediat că sosesc. Între timp renunțasem să merg la Timișoara, doream doar douăzeci și patru de ore, la Curtea de Argeș. Margareta i-a adresat lui Petre Roman o scrisoare prin care îl informa despre decizia mea", povestea Regele Mihai.

Următorul pas a fost ca regele Mihai să închirieze un avion particular la Geneva pe numele unui fotoreporter care îl însoțea. Ajuns în țară, au urmat mai multe controale. Situația a degenerat rapid.

,,Am plecat spre Curtea de Argeș. După o oră, la intrarea în Pitești, ceva ce semăna cu un accident, ne-a oprit. Un stâlp de telegraf bara șoseaua. Erau vreo trei mașini de poliție și cam douăzeci de automobile civile. Imediat ce am oprit am fost înconjurați de polițiști cu pistoale mitralieră în mâini. Echipa de filmare de la TF1 care ne urma a pus un proiector pe acel loc și a început să filmeze. După asta armele au dispărut imediat. Dacă nu erau cei de la canalul 1 al televiziunii franceze nu știu ce-ar fi ieșit!", a relatat Regele Mihai.

Abuzurile la adresa suveranului au continuat și în orele următoare.

,,Un colonel de poliție ne-a ordonat pur și simplu cu brutalitate să ne întoarcem la Otopeni și ne-a acuzat că am trecut frontiera fraudulos. Mai mult de două ore am discutat fără nici un rezultat. La unsprezece seara ne-am întors în cele din urmă, escortați de foarte multe mașini ale poliției, cu girofarurile în funcțiune. Echipa de ziariști care ne urma se înmulțise considerabil. La un moment dat, în loc s-o ia spre aeroport, polițiștii ne îndreptau pe un drum în plin câmp. Mi-am dat seama și i-am cerut șoferului să întoarcă. Zece mașini apărute din întuneric ne-au blocat. Fiica mea și secretarul meu s-au angajat în alte discuții care au durat până la patru dimineața. Un general de securitate a venit în civil de la București să stea de vorbă cu „domnul Mihai”. Am acceptat, dar la aeroport, nu în mijlocul câmpului. Generalul a dispărut imediat. Pe urmă a venit un general de aviație care ne-a permis – primise și el un ordin – să pornim spre aeroport. Ajunși la Otopeni n-am avut voie să coborâm din mașină.", a continuat regele.

Conflictul nu s-a încheiat aici.

,,Ni s-a spus că un avion militar românesc ne va duce în Elveția. Am protestat susținând că același avion cu care venisem să ne înapoieze. Generalul pretindea că echipajul elvețian era „beat mort”. Bineînțeles că n-am crezut, iar ulterior am aflat că piloții fuseseră sechestrați în aeroport, ca nu cumva să aterizăm în alt oraș din România. Fiicei mele Margareta nu i s-a permis să vină să mă îmbrățișeze la aeroport. La un moment dat un colonel venea în fugă cu pașapoartele noastre în mână. Înainte de a ni le înapoia, ofițerul care îl deschisese pe al meu, i-a spus polițistului: „Priviți! Este ștampilat bine. Totul a fost în ordine”. Încercuiți de polițiști, am fost conduși pe pistă și am văzut un avion românesc de construcție sovietică. „Dacă nu vă grăbiți avem și alte mijloace de a vă urca în avion”, a spus unul dintre polițiști. Am decolat la șase fără un sfert dimineața, după douăsprezece ore de la plecarea din Geneva… Asta a fost…”, a încheiat Maiestatea Sa.

Suveranul a reprimit cetățenia română abia în 1997, în timpul mandatului lui Emil Constantinescu.  

Mai multe articole despre:
petre roman regele mihai rege romania