S-a dat STARTUL imunizărilor copiilor din categoria 5-11 ani în mai multe țări europene. Ce se întâmplă cu România
Mai multe state europene încep, astăzi, campania de vaccinare împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. Altele încă analizează modul cum să abordeze această etapă. Sunt, de asemenea, și țări, precum România, care așteaptă livrările de doze pentru a da startul imunizărilor. France 24 a făcut o trecere în revistă a acțiunilor luate în țările unde vaccinarea copiilor de peste 5 ani începe astăzi, acțiuni diferențiate în funcție de prioritățile fiecărui stat.
Germania, Spania, Grecia și Ungaria se numără printre țările care încep vaccinarea copiilor de 5-11 ani, grup de vârstă confruntată cu o creștere considerabilă a ratei infectărilor în acest sezon. Startul imunizărilor se dă, practic, la o lună după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech pentru imunizarea copiilor din această grupă de vârstă, relatează Edupedu.ro.
Campania începe în momentul în care, după o toamnă marcată de varianta Delta a pandemiei, ce s-a resimțit puternic în rândul minorilor, țările se așteaptă la o nouă creștere a numărului de cazuri, pe fondul apariției variantei Omicron.
În Danemarca, dar și în unele regiuni din Austria, spre exemplu, vaccinarea copiilor de 5-11 ani a început încă de la finele lunii noiembrie, după ce startul a fost dat de SUA.
France 24 arată că, în Germania, rezervările pentru vaccinarea copiilor au fost ocupate rapid. Cu toate astea, un purtător de cuvânt al asociației pediatrilor din Germania, nu poare foarte încrezător în rezultatele acestei campanii în lupta cu pandemia de coronavirus, per ansamblul său. Expertula re și o explicație în acest sens. Mai exact, el spune că imunizarea acestei categorii de vârstă nu va reprezenta un punct de cotitură în bătălia contra Covid-19 deoarece ea reprezenintă doar circa 3% din populația totală a țării. Măsura este considerată însă un punct de sprijin pentru eforturile de a ține școlile deschise în fața valului 5 al pandemiei.
Conform regulilor, în Germania, comisia de vaccinare recomandă imunizarea copiilor doar în cazul existenței unor comorbidități. Copiii sănătoși pot fi și ei vaccinați, la cererea părinților. Unele orașe organizează centre de vaccinare în muzee sau grădini zoologice, în altele este avută în vedere deplasarea unor echipe în fața școlilor.
În Grecia, peste 20.000 de părinți au făcut rezervări pentru a începe vaccinarea copiilor începând din prima zi.
Spania, țară cu circa 3,3 milioane de copii în acest grup de vârstă și cu una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din Europa, a anunțat că va lansa o campanie de imunizare pentru această categorie de vârstă, cu scopul de a preveni infectarea “în mediul familial, în școli și în cadrul comunității”. Potrivit celui mai recent sondaj, 74% dintre părinți doresc să-și vaccineze copiii.
Alte țări urmează să înceapă campania de imunizare pentru categoria 5-11 ani în zilele imediat următoare, condiții diferind, de la o țară la alta.
Spre exemplu, în Franța vaccinarea a fost aprobată doar pentru copiii cu risc de dezvoltare a unei forme grave de boală, dar guvernul are în vedere extinderea opțiunii pentru toți copiii, pe bază de voluntariat.
Se pregătesc și țări precum Polonia, Republica Cehă, țările baltice, Portugalia și Italia.
Belgia, în schimb, ar urma să înceapă campania de vaccinare în jurul Anului Nou, în funcție de recomandarea forului național de autorizare. În Elveția, campania este de așteptat să înceapă la începutul lui ianuarie.
Când va începe vaccinare copiilor din actegoria 5-11 ani, în România
Anunț important despre vaccinarea anti-Covid a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Aceasta a intrat, practic, în linie dreaptă, potrivit declarației făcute, pe 10 decembrie, de coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare Anti-Covid (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, care susține că platforma de programare a fost optimizată pentru vaccinarea copiilor din această grupă de vârstă, iar aceştia pot fi deja programați.
“În privinţa pregătirii etapei de vaccinare adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, pot să vă spun că platformă de programare a fost deja optimizată, Registrul Eectronic Naţional de Vaccinare, de asemenea, este optimizat. Noi am elaborat procedurile de lucru şi instrucţiunile pentru că avem deja prospectul în limba română tradus şi disponibil pe site-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).
Am făcut şi o centralizare a cabinetelor de vaccinare unde vor putea să se vaccineze copiii cu vârsta cuprinsă între 5 - 11 ani şi anume, vorbim de 214 cabinete de vaccinare în centre organizate în unităţi sanitare sau în afara unităţilor sanitare, la care se adaugă posibilitatea de vaccinare în cabinetele de medicină de familie”, a declarat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.