S-a cutremurat pământul în Texas! Americanii au ieșit din case, surprinși de intensitatea mișcării seismice
Un cutremur cu magnitudinea moderată de 5,3 a zguduit vestul Texasului și sud-estul statului vecin, New Mexico, miercuri, luând prin surprindere o populație puțin obișnuită cu astfel de mișcări seismice.
Seismul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, iar epicentrul a fost stabilit la o distanţă de 151 de kilometri vest-sud-vest de oraşul Odessa din Texas, potrivit EMSC.
Cutremurul s-a produs la ora 10:27 GMT, conform Centrului German de Cercetare în Geoştiinţe (GFZ), citat de agenţia Xinhua.
Epicentrul cutremurului a fost într-o zonă rurală, la jumătatea distanței dintre Midland și El Paso, sau la aproximativ 58 mile sud-sud-est de Carlsbad, New Mexico, la o adâncime de aproximativ 5 mile, scrie FoxNews.
Până în prezent nu există rapoarte despre pagube sau răniți în urma mișcării seismice.
Mai mulți locuitori din El Paso și sud-estul New Mexico au apelat la rețelele de socializare pentru a raporta că s-au trezit zguduiți de cutremur dis de dimineață. Unii au scris că au fugit din pat când a început mișcarea seismică și că cutremurul a durat până la 20-30 de secunde.
Au existat mai multe replici în urma cutremurului de 5,3 grade, cel mai puternic de până acum înregistrând o magnitudine de 3,4, dar alte cinci variind de la magnitudinea 2,5 la 3,2, potrivit USGS.
În plus, harta cutremurului USGS sugerează că a avut loc un cutremur de 3,5 mile la vest de cutremurul principal cu aproximativ 26 de secunde înainte de producerea cutremurului de 5,3.