S-a născut un pui de ligru în Rusia! Sunt doar 20 în toată lumea. Cum arată cele mai mari feline
Un pui de ligru, încrucișare rară între un leu și o tigroaică, s-a născut într-o grădină zoologică din regiunea Rostov pe Don, în sudul Rusiei, a declarat pentru AFP directorul acestei grădini, Erik Airapetian.
Ligrii pot ajunge la peste 400 de kilograme, în condițiile în care greutatea maximă a unui tigru este de circa 300 de kilograme iar cea a unui leu de 250 kilograme.
Botezat Țar, ligrul s-a născut în urmă cu două luni și jumătate în urmă împerecherii tigroaicei Prințesa cu leul Cezar, a precizat el.
Părinții săi "trăiau de mult timp împreună, se cunoșteau bine. Și, când a venit momentul rutului pentru tigroaică, nu a existat altă soluție pentru ea", a spus Airapetian.
Ligrii sunt animale extrem de rare și șansa lor de a se naște în natură este aproape zero, în condițiile în care tigrii trăiesc în Asia iar leii în Africa, a explicat acesta. "În prezent, există doar 20 de ligri în lume", a adăugat Airapetian.
Pentru moment, acesta este puțin mai mare decât o pisică, dar un ligru adult este mai mare și mai greu decât părinții săi, potrivit Hotnews.ro.