MENIU

S-a născut acum 5 zile, dar arată de 80 de ani. Lecția de viață a părinților e sfâșietoare

Un copil născut în urmă cu doar câteva zile în Bangladesh arată ca și cum ar avea 80 de ani. Boala de care suferă, progerie, afectează unul din fiecare 4 milioane de copii.

Un băiețel mai puțin obișnuit s-a născut în urmă cu câteva zile în districtul Magura din Bangladesh, scrie metro.co.uk.

Medicii au constatat imediat că bebelușul suferă de o maladie cumplită - progerie.

Copilul are pielea ridată și îmbătrânită, arâtând o vârstă de 80 de ani.

Alți oameni s-ar fi declarat ghinioniști. Părinții lui însă sunt fericiți de sosirea pe lume a "copilului minune".

"Nu putem decât să-i mulțumim lui Dumnezeu. Nu e nevoie să fim nefericiți. Îl vom accepta așa cum e, suntem foarte fericiți să îl avem un băiețel în casă. Avem și o fetiță, așa că acum suntem o familie de patru membri. Ce putem cere mai mult?", a spus tatăl copilului.

Medicii i-au asigurat pe părinți că fiul lor se simte bine și că va fi sănătos, cel puțin pe termen scurt. Nu se știe însă ce tratament ar putea fi folosit în viitor.

Statistica arată că cei mai mulți copii care suferă de progerie nu trec de vârsta de 13 ani.

Mai multe articole despre:
boală Bangladesh progerie