MENIU

S-a dus la spital să se trateze de insolație și a fost trimis acasă.La scurt timp a urmat o TRAGEDIE

Un tânăr de 33 de ani din Sălaj a făcut, în 24 de ore, trei drumuri între două spitale, a primit tratament pentru insolație și a murit de infecție pulmonară. Bărbatul a cerut ajutorul medicilor din Jibou, care l-au trimis acasă cu tratament pentru insolație. Când a revenit în stare gravă la urgențe, a fost transferat, la insistențele familiei, tocmai la Zalău, unde a mai trăit două ore. Familia îi acuză acum pe medici de neglijență.

Ştefan a fost tratat pentru insolaţie şi pentru o uşoară răceală, la spitalul din Jibou, informează observator.tv.

"Doctorul care a fost de gardă nu crede ca e nimic grav ca să-i dea un bilet de trimitere. Că, daca a scuipat sânge, a spus ca e normal. Au spus ca de la răceala nu se da bilet de trimitere", a povestit o rudă.

Managerul interimar al unității medicale susține că bărbatul era într-o stare bună, așa că medicii l-au trimis acasă cu tratament.

Însă, după numai câteva ore de la externare, Ştefan a revenit la acelaşi spital, în stare mult mai gravă.

Ştefan era muncitor în construcţii şi tatăl unei fetiţe de nouă ani. Familia sa îi acuză pe medici că nu i-au acordat suficientă atenție și că l-au transferat prea târziu.

Mai multe articole despre:
spital tânăr rude Sălaj