MENIU

S-a descoperit elixirul tinereţii? Primele teste au început deja

S-a descoperit elixirul tinereţii? Primele teste au început deja

Oamenii de ştiinţă americani susţin că au descoperit un compus natural care are "efecte anti-îmbătrânire remarcabile în cazul şoarecilor" şi care ar putea funcţiona şi la oameni.

Compusul NMN se găseşte în avocado, broccoli, varză şi castravete, se arată în cercetarea publicată în jurnalul Cell Metabolism, citată de Science Daily.

Cercetătorii care au început testele clinice pe un mic grup de oameni au declarat că au observat efecte benefice în cazul şoarecilor cu vârste înaintate care au primit în apă NMN.

Nivelul lor de activitate fizică a crescut, densitatea osoasă şi starea muşchilor s-au îmbunătăţit, sistemul imunitar, vederea şi ficatul au funcţionat mai bine şi s-a observat şi o pierdere în greutate.

Oamenii de ştiinţă au început prin cercetarea proprietăţilor unei proteine numite NAD, implicată în producţia de energie a organismului. Pe măsură ce corpurile îmbătrânesc, producţia de NAD scade şi se consideră că acest lucru face parte din procesul de îmbătrânire, conform ziare.com.

Încercările de a suplimenta cantitatea de NAD au eşuat, astfel că cercetătorii au căutat o altă modalitate de a spori producţia proteinei. Ei au administrat şoarecilor NMN în apa de băut pentru a observa dacă acesta acţionează că un elixir al tinereţii.

"Răspunsul este da. De fapt, NMN are remarcabile efecte anti-îmbătrânire în cazul şoarecilor", susţine profesorul Shin-ichiro Imai, de la Universitatea din Washington University, cel care a condus cercetarea.

Mai multe articole despre:
cercetare teste elixirul tinereţii