MENIU

S-a declanșat TRUMPOCALIPSA. Ce înseamnă victoria lui Trump?

După 18 luni de război mediatic dezlănțuit, SUA și-au ales președintele: Donald Trump. Enormă surpriză, în condițiile în care toată presa, mai toți analiștii îl vedeau ca victimă sigură a propriilor declarații care au înfiorat America. America n-a fost așa înfiorată, se pare, a fost furioasă și a votat anti-sistem. Dar ce înseamnă asta mai exact?

Alegeri SUA 2016. Trumpocalipsa, un editorial  VoxPublica semnat de Costi Rogozanu ridică următoarele întrebări și duce și la câteva concluzii mai puțin evidente:

 

Această victorie a lui Trump vine și din felul în care Clinton a câștigat în fața lui Bernie Sanders. Establishmentul democrat a făcut tot posibilul să înăbușe o încercare de politică reală. Înăbușirea fenomenului Sanders, cu multe mijloace neconvenționale, cu atacuri în presa mainstream care au făcut ideea de presă râs, a adus în final un candidat pe care nu-l credea nimeni în fața unui clown pe care multă lume l-a perceput ca pe o ultimă șansă de a striga schimbarea.

E și o răzbunare dintr-o serie în întreg Vestul a unor mase care nu sunt ascultate atunci când strigă că se sufocă în neoliberalism, că nu văd redistribuire, că nu mai pot cu atâtea reveniri din criză și capitalism globalizat fără îmbunătățire a vieților lor. Toate sunt percepute de pături întregi de specialiști drept strigăte necivilizate ale loserilor noii ordini.

Trump a fost și este văzut ca un pericol major. A activat toate motoarele periculoase, rasiste, sexiste etc. Întrebarea este dacă acum se va apucă să-și ducă la capăt halucinațiile cu ziduri și celelalte. În discursul de după victorie a evitat orice subiect sensibil. Ceva însă se întâmpla deja: multe categorii atacate devin mai vulnerabile în fața unor grupuri care se manifestau agresiv încă din timpul alegerilor, iar Trump nu e genul să-și bată capul să refacă armonia. (Ne-au rămas în cap scandalurile generate de violența poliției; mi-a rămas în cap și mărturia unui insider din FBI, care după ce șeful său ieșea cu scandalul emailurilor, povestea câtă iubire pentru Trump e în rândul colegilor.).

Au votat pentru Trump multe femei, mult mai multe decât s-ar fi așteptat ”calculatorii” politici. Clinton nu putea fi crezută cu al său feminism corporatist, iar efectul a fost teribil. De altfel, multe feministe serioase au arătat de ceva timp cât de ipocrit era jocul lui Clinton (folosit chiar împotriva lui Sanders de câteva ori). Sexismul evident al lui Trump s-a dovedit mai puțin dureros, se pare, decât presiunea economică ce apasă asupra unei mulțimi serioase de americance.

Apoi, sunt de acord cu aceia care văd că primii dezamăgiți vor fi cei mai îndârjiți ”antisistemici”. Pentru că Trump e o clasică țeapă tip tea party. Pentru că e mai ușor să le tai taxele bogaților imediat și mult mai greu să le dai joburi celor mulți. Wall Streetul părea că are un candidat comod precum HC și s-a trezit cu un miliardar ostil care va încetini cavalcada de tratate de comerț liber, așa spune el. Dar asta va fi mai greu. În general, Trump a tot vorbit despre protecționism, dar cum arată protecționismul într-o lume ca a noastră azi?, ăsta da secret. Și, până va găsi secretul, va face lucruri deja știute: va tăia și mai mult din plasa socială și va lăsa și mai mulți de la baza piramidei (și dintre cei care l-au votat și mână de lucru ieftină în general) fără proptele.

Deci putem avea o nouă era de atac tocmai la vulnerabili, ceea ce s-a mai văzut și nu va surprinde pe nimeni. În fond, asta au făcut și susținătorii politicilor neoliberale. Oamenii își vor fi spus că vor să sufere măcar în modalități noi, decât să fie tocați mărunt în stil previzibil clintonian. Trumpocalipsa va veni mai ales pentru ei. Restul… se pot acomoda și cu Trump. Paradoxul miliardarului care vorbește pentru precari se încheie aici. Alegerile au fost câștigate și soluțiile simple sunt cele vechi, iar încetinirea fugii capitalului se va întâmpla lent sau nu se va întâmpla.

E la fel de incert precum Brexitul. Cineva a câștigat niște alegeri, dar nu știm exact ce politici au fost câștigătoare. Alea îngrozitoare cu ziduri și incriminarea în masă a unor minorități? Trump n-a fost singur în asta, a fost susținut, partidul republican a aruncat o întreagă divizie de deraiați în luptă – deci un consens ideologic există, deși a ieșit o luptă de circ între ei. Vom vedea luptă între bani de speculator imobiliar exploatator de mână la negru și bani ”perverși” de Wall Street? Mă îndoiesc. Va ridica rapid tariful la mărfuri, adică va crește prețurile (cum explică omul ăsta aici)?

Mai multe articole despre:
ALEGERI SUA donald trump preşedinte