S-a dat startul concursului pentru postul de preşedinte al ANI
Consiliul Naţional de Integritate (CNI) a anunţat, marţi, declanşarea procedurii de selecţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), funcţie rămasă vacantă după ce Horia Georgescu, arestat preventiv în dosarul ANRP, a demisionat.
CNI anunţă printr-un comunicat că a stabilit calendarul concursului pentru şefia ANI, publicat în Monitorul oficial.
Consiliul Naţional de Integritate informează că înscrierile se pot face până pe 22 iulie, urmând ca pe 23 şi 24 iulie să se analizeze toate dosarele şi să se publice rezultatele selecţiei acestora.
Între 24 iulie – 14 august se vor depune planurile de management pentru cei ale căror dosare au fost selectate în faza precedentă.
După aceste trei etape, candidaţii vor susţine o probă scrisă, în data de 24 august, iar tematica şi bibliografia vor fi publicate pe site odată cu anunţul concursului. Pe 28 august se vor afişa rezultatele.
Ziua din 1 septembrie este rezervată pentru depunerea contestaţiilor la proba scrisă, iar 3 septembrie pentru soluţionarea contestaţiilor.
Pe 11 septembrie va avea loc un interviu cu fiecare candidat, care va fi public, transmis pe internet. Afişarea rezultatelor interviului se va face pe 14 septembrie.
Ultima zi este 18 septembrie, atunci când rezultatele ajung în Senat, care trebuie să le valideze şi să-l numească, în termen de 15 zile, pe noul şef ANI.
CNI recomanda, pentru mai multe detalii şi informaţii, accesarea site-ului integritate.eu.
Totodată, pe site-ul instituţie se regăseşte un videoclip realizat de preşedintele CNI, Ciprian Ciucu, în care explică care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un potenţial şef ANI.