MENIU

S-a anunțat ce materii vor face elevii care nu se înscriu la ore de religie

Deputatul PSD de Bistrița-Năsăud, Doina Pană, membru al comisiei de învățământ din Camera Deputaților, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă la Bistrița, că în urma dezbaterilor avute pe marginea orelor de religie s-a stabilit ca elevii care nu vor urma această materie să aibă în loc ore obligatorii de civică sau morală.

"Raportul comisiei, care a plecat spre dezbatere, mie mi se pare unul foarte benefic. Da, trebuie să punem în aplicare ceea ce a spus Curtea Constituțională. Da, părintele sau elevul, dacă este major, trebuie să solicite să facă ora de religie, dar, în același timp, pentru că religia este în trunchiul comun, asta însemnând ore obligatorii, nu oră opțională, elevul nu poate rămâne liber. Deci, dacă părintele sau elevul major alege să nu facă niciun fel de oră confesională, atunci Ministerul Educației să aibă prevăzut să modifice trunchiul comun, încât să fie religie/altă materie, care să însemne eventual morală, civică, să însemne ceva care, la fel, să dezvolte valori morale și civice. Este varianta optimă la care au subscris toți factorii interesați și aceasta este varianta oficială, care a plecat ca raport al comisiei de învățământ", a spus Pană.

Potrivit deputatului PSD, modificările în curriculă se pot face doar începând cu anul școlar viitor.

În plus, opțiunile exprimate ale părinților elevilor în legătură cu ora de religie trebuie să fie făcute ținându-se cont de calendarul mișcării personalului didactic, astfel încât să se știe exact numărul necesar de profesori de religie.

Mai multe pe Agerpres