Rusia va revizui lista produselor agroalimentare occidentale supuse embargoului
Rusia va modifica lista alimentelor interzise la import provenite din statele occidentale, ce a fost adoptată ca represalii la sancțiunile impuse Moscovei după acțiunile acesteia împotriva Ucrainei, a anunțat joi vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici, citat de agențiile Interfax și EFE.
Oficialul rus a precizat că va propune vineri o nouă listă de produse agroalimentare occidentale supuse embargoului, pentru a permite importul acelor categorii de produse absolut necesare populației, cum ar fi cele de care au nevoie persoanele ce suferă de afecțiuni precum diabet sau diverse alergii, dar și a materiilor prime necesare asigurării competitivității economiei naționale.
De asemenea, guvernul rus are în vedere să renunțe la sancțiunile aplicate Groenlandei și Insulelor Feroe (teritorii autonome aflate în componența Danemarcei), care exportă în Rusia mari cantități de produse piscicole, greu de substituit din surse alternative.
Rusia a răspuns săptămâna trecută sancțiunilor decise de statele occidentale prin interzicerea importurilor de carne de vită, de porc și de pui, pește, brânză, lapte, legume și fructe provenite din SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada și Norvegia.
În fața temerilor că acest embargou va priva populația de multe produse alimentare și va conduce la creșterea prețurilor, guvernul de la Moscova a răspuns că a inițiat negocieri cu mai multe state, mai ales Turcia și țări din America Latină, care pot livra Rusiei astfel de produse ce le vor substitui pe acelea care nu mai sunt importate din țările menționate.
Și președintele Vladimir Putin a susținut joi acest embargou, afirmând în fața parlamentarilor ruși reuniți la Ialta, în peninsula Crimeea anexată, că respectivele măsuri sunt 'legale și fundamentate'. În opinia sa, embargoul este chiar benefic economiei ruse, argumentând că societățile ruse sunt acum pregătite să-și sporească producția de alimente, și va fi 'dureros' pentru Statele Unite și Uniunea Europeană, care au pierdut o piața importantă.