Rusia se plânge: Cât de mult lovesc sancțiunile Occidentului - Efectele deciziilor SUA și UE după războiul din Ucraina
Federația Rusă a recunoscut că sancțiunile impuse de Occident afectează economia țării. Până în prezent, Vladimir Putin și regimul său au transmis doar date financiare avantajoase și au susținut că sancțiunile nu îi afectează, ci mai degrabă fac rău SUA și Europei.
Rusia a recunoscut vineri că se înregistrează o creştere a presiunii sancţiunilor impuse de Occident în pofida efectului negativ al restricţiilor economice chiar asupra ţărilor care promovează o astfel de politică, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Anunțul a fost făcut de la vârful Moscovei. Premierul rus - Mihail Mişustin a afirmat că „situaţia se modifică rapid. Occidentul colectiv sporeşte presiunea sancţiunilor împotriva Rusiei şi Belarusului, în pofida faptului că promotorii lor sunt afectaţi de consecinţele negative ale acestei politici”, scrie agenţia oficială rusă RIA Novosti.
Într-o intervenţie în Consiliul Interguvernamental al Uniunii Economice Euroasiatice (UEE, din care fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Rusia), Mişustin a evidenţiat rolul acestei organizaţii într-un moment în care sistemul economic şi comercial global este zguduit de la temelie.
„Statele occidentale încearcă să acuze ţara noastră de criza alimentară globală, fiind extrem de conştiente că actuala situaţie reprezintă consecinţa directă a acţiunilor lor”, a susţinut el și a adăugat că „sancţiunile antiruse” au agravat tendinţele negative globale, mai ales că băncile şi instituţiile financiare au încetat să mai acorde credite şi să mai asigure contractele de vânzare de alimente şi fertilizant din Rusia.
Premierul rus Mișustin a mai spus că, din punct de vedere alimentar, ţările membre ale UEE se află în avantaj.
„Am atins un înalt nivel de autosuficienţă în privinţa principalelor produse agricole”, a declarat premierul rus, UEE fiind unul dintre cei mai mari exportatori de alimente din lume.