MENIU

Rusia lui PUTIN, în incapacitate de plată, ca în regimul lui Lenin, acum 100 de ani - Kremlinul neagă

Vladimir Lenin și Vladimir Lenin

Rusia a intrat în stare de nerambursare a datoriei sale suverane în valută străină, a informat luni Bloomberg.

Rusia a intrat în incapacitate de plată a datoriilor suverane din ultimele decenii, în condiţiile în care unii deţinători de obligaţiuni nu au primit dobânzile datorate până la termenul limită care a expirat luni, potrivit TASS, care citează Bloomberg. Ar fi prima oară în ultimul secol. Ultima oară, fostul lider bolșevic Lenin a refuzat să recunoască datoria moștenită de la regimul țarist răsturnat în urma revoluției bolșevice din 1917. Federația Rusă avea aproximativ 105 miliarde de dolari datorii din epoca sovietică, iar datoria proprie era de 2,8 miliarde de dolari.

Plăţile respective vizează dobânzi în valoare de 100 de milioane de dolari pentru două emisiuni de obligaţiuni, una denominată în dolari şi cealaltă în euro, care trebuiau plătite de Rusia până la data de 27 mai. Plăţile aveau o perioadă de graţie de 30 de zile, care a expirat duminică, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Pe 2 iunie, Rusia a fost din nou în pericol de incapacitate de plată. Dobânda datoriei nu a fost plătită la timp de Moscova.

Ministrul rus de finanțe susține că este „o farsă” și că banii au fost trimiși la Euroclear, o bancă care urma să distribuie plata către investitori. Însă plata a rămas blocată acolo, și creditorii nu au primit banii.

Ministerul de Finanţe al Rusiei a declarat că a efectuat plăţile către Depozitarul Naţional de Reglementări (NSD), în euro şi dolari, adăugând că şi-a îndeplinit obligaţiile. Cu toate acestea, unii deţinători de obligaţiuni din Taiwan nu şi-au primit banii până luni, susţin sursele citate de Reuters. Pentru mulţi deţinători de obligaţiuni, neprimirea la timp a banilor datoraţi în conturile lor constituie un default. Însă, fără un termen limită exact specificat în prospect, avocaţii spun că Rusia ar putea avea timp până la sfârşitul zilei lucrătoare următoare să plătească deţinătorilor de obligaţiuni.

Potrivit TASS, care citează Bloomberg, incapacitatea de plată „este, în mare parte, simbolică pentru moment și contează puțin pentru ruși”, care se confruntă mai mult cu dificultățile economice.

Moscova se străduieşte să continue plăţile pentru datoria sa externă în valoare de 40 de miliarde de dolari, după ce sancţiunile occidentale impuse după invadarea Ucrainei au scos practic Rusia în afara sistemului financiar mondial şi au făcut activele sale inacceptabile pentru mulţi investitori.

Kremlinul a susţinut în repetate rânduri că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate, dând vina pe sancţiunile internaţionale pentru incapacitatea sa de a rambursa sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni ruseşti. Eforturile Rusiei de a evita ceea ce ar fi primul său mare default internaţional de la Revoluţia Bolşevică din urmă cu un secol s-au lovit de un obstacol imposibil de depăşit la finele lunii mai, când Trezoreria americană a blocat efectiv capacitatea Moscovei de a face plăţi deţinătorilor de obligaţiuni.

"Începând din luna martie, ne gândeam că un default al Rusiei este, probabil, inevitabil, singura întrebare fiind când anume va avea loc. Trezoreria americană a răspuns la această întrebare pentru noi, iar acum default-ul este iminent", a spus Dennis Hranitzky de la firma de avocatură Quinn Emanuel.

Chiar dacă un default ar fi în mare parte unul simbolic, având în vedere că acum Rusia nu se poate împrumuta de pe pieţele internaţionale - şi nici nu are nevoie să se împrumute date fiind veniturile mari generate de exporturile de petrol şi gaze - stigmatul asociat cu incapacitatea de plată a datoriei externe ar urma să majoreze costurile cu împrumuturile în viitor. 

Săptămâna trecută, Rusia a folosit pentru prima dată un nou mecanism pentru a-și plăti cuponul de euroobligațiuni în ruble. Ministrul de Finanțe Anton Siluanov a acuzat deja că Statele Unite și Uniunea Europeană pun piedici Rusiei în plata datoriei externe, pentru a le „pune eticheta „default”.

Dobânda neplătită se referă la o rambursare de obligațiuni care datează din 4 aprilie. Moscova a așteptat până la sfârșitul "perioadei de grație", o perioadă de o lună acordată în mod tradițional unui creditor pentru a achita o datorie, pentru a plăti principalul datoriei sale și o parte din dobânzi.