Rusia, în alertă maximă după RECORDUL de noi infectări COVID-19 și puținele vaccinări - Urmează al patrulea val coronavirus
Rusia este în alertă după ce a înregistrat un nou maxim negativ de infectări cu noul coronavirus! Epidemiologii se așteaptă la un nou val epidemic devastator.
Numărul noilor cazuri de COVID-19 a atins vineri la Moscova un maxim după luna ianuarie, pe fondul restricţiilor antiepidemice limitate şi unei campanii de vaccinare dezamăgitoare, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În capitala rusă s-au înregistrat în ultimele 24 de ore 3.818 noi cazuri de COVID-19, în timp ce pe ansamblul Rusiei au fost confirmate 9.462 de noi cazuri, acesta din urmă fiind cel mai mare număr zilnic de la sfârşitul lunii martie. În aceeaşi zi au fost raportate 393 de decese asociate COVID-19, un bilanţ îndoielnic.
În toată Rusia, noile infectări depășesc 8.000-9.000 în ultimele zile. Bilanțul total al îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei până vineri a ajuns la 4,92 de milioane, potrivit centralizărilor datelor oficiale transmise de Rusia. Conform institutului de statistică Rosstat, pandemia COVID-19 a provocat circa 250.000 de decese în Rusia, număr mai mult decât dublu faţă de bilanţul recunoscut de guvernul rus prin raportările zilnice., iar 115.116 au murit din cauza COVID-19.
După cum recunosc chiar autorităţile ruse, un nou val epidemic s-ar putea abate asupra Rusiei în săptămânile următoare, după valul din toamnă şi cel din iarnă care a fost deosebit de letal, notează AFP.
Preşedintele Vladimir Putin însuşi a ieşit public în ultimele săptămâni pentru a-şi convinge conaţionalii să se vaccineze cât mai repede, astfel încât să fie atinsă imunitatea colectivă până în toamnă.
Din păcate, potrivit unui sondaj efectuat în aprilie de institutul Levada, 62% dintre persoanele intervievate nu s-au declarat dispuse să se vaccineze cu vaccinul Sputnik V.
Până în prezent circa 10 milioane de persoane au fost vaccinare cu ambele doze şi alte 14 milioane cu prima doză, dintr-o populaţie de circa 146 de milioane de locuitori.
După lockdown-ul din primăvara anului trecut, pentru a-şi proteja economia Rusia a aplicat de atunci restricţii antiepidemice foarte limitate, iar cele mai multe au fost ridicate la începutul acestui an. Principala măsură rămasă în vigoare este purtarea măştii în magazine şi în mijloacele de transport