Rusia, după expulzarea unui diplomat din România: Moscova își rezervă dreptul de a ”răspunde corespunzător”
Ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a declarat pentru agenția de presă rusă ITAR-TASS că Moscova consideră decizia României de a declara persona non grata un diplomat rus ”reprezintă un pas neprietenos” și își rezervă dreptul de a ”adopta măsuri de răspuns corespunzătoare”.
”Această decizie este, fără îndoială, neprietenoasă și nu contribuie la însănătoșirea relațiilor interstatale dintre Federația Rusă și România”, a declarat ambasadorul. ”În conformitate cu Convenția de la Viena, autoritățile ruse își rezervă dreptul de a adopta măsuri de răspuns corespunzătoare”, a adăugat diplomatul rus, citat de Europa FM.
Valeri Kuzmin a confirmat că a fost convocat la Ministerul de Externe al României și a primit o notă verbală prin care a fost informat că asistentul atașatului militar al Ambasadei Rusiei în România a fost declarat persona non grata.
”Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice nu cere să fie explicate motivele unor astfel de demersuri, iar diplomații români au evitat cu mare grijă orice fel de comentarii”, a declarat ambasadorul Rusiei la București.
Mai multe articole despre:
diplomat rus expulzat
expulzare rus
rusia romania
razboi rusia ucraiona
putin