Rusia, despre ”presupusa” otrăvire a opozantului Navalnîi: Un pretext pentru suplimentarea sancțiunilor
Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a acuzat Occidentul că se foloseşte de presupusa otrăvire a liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, ca pretext pentru a suplimenta sancțiunie împotriva țării sale.
Declarațiile oficialului rus vin în contextul în care acesta și-a anulat o vizită la Berlin, motivând o schimbare în programul omologului său german, scrie Agerpres.
Luni, medicii de la spitalul din Berlin unde e internat Navalnîi au anunțat că se simte mai bine. Acesta a fost scos din coma indusă medical săptămâna trecută după ce, pe 20 august, a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din categoria Noviciok, pus într-un ceai. La două zile după incident, opozantul rus a fost transferat în Germania.
Informația că Navalnîi a fost otrăvit a fost confirmată de analizele făcute de trei laboratoare din Germania, Franța și Suedia. Liderii europeni așteaptă o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare. Moscova insistă că nu a văzut dovezile.
În urmă cu doi ani, tot cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok au fost otrăviţi, în Marea Britanie, fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia. Cei doi au supravieţuit, însă un cetăţean britanic care a intrat în contact cu respectiva substanţă a decedat. Incidentul a generat un conflict diplomatic între cele două țări. Respectivul agent neurotoxic a fost conceput în perioada sovietică în scopuri militare.