Rusia arată cu degetul spre România. Acuzații de încălcare a tratatelor nucleare
România și Polonia sunt nominalizate de Ministerul de Externe de la Moscova în scandalul încălcării tratatelor nucleare internaționale, declanșat de Rusia la adresa Statelor Unite.
Statele Unite sunt acuzate de Ministerul de Externe al Rusiei că au început să implementeze în Europa sistemele de apărare antirachetă Aegis Ashore, la fel ca și lansatoarele MK-41, care ar putea fi utilizate pentru lansarea rachetelor cu rază medie de acțiune, informează agenția rusă Sputnik.
Implementarea sistemelor de lansare MK-41 în România și Polonia ar contravine Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), potrivit lui Vladimir Ermakov, șeful Departamentului pentru neproliferare și control al armamentului din ministerul rus de Externe.
"Avem, de asemenea, întrebări serioase cu privire la acțiunile colegilor noștri americani care contravin Tratatului INF, inclusiv desfășurarea la sol a lansatoarelor universale MK-41 în România și Polonia", a declarat Vladimir Ermakov în timpul unei dezbateri generale din cadrul Primului Comitet al Adunării Generale a ONU.
Potrivit agenției Sputnik, președintele SUA Donald Trump a acuzat Rusia în luna mai de violări ale tratatului INF și i-a ordonat secretarului de stat Mike Pompeo să propună noi sancțiuni pentru Kremlin.
În această vară, ministrul Apărării de la București, Mihai Fifor, a făcut o gafă monumentală și a dat în același timp apă la moară Rusiei, spunând că baza de la Deveselu dispune de rachete balistice.
"Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale? Sau si mai mult, cum ar fi putut vreodată Federația Rusă să fie încantată cand am anuntat ca Romania urmeaza sa dezvolte un program submarin la Marea Neagra?", a spus ministrul Apărării.
Un oficial rus a afirmat imediatdupă declaraţia lui Mihai Fifor legată de rachetele de la Deveselu, că declaraţia ministrului român al Apărării e o dovadă că „scutul american din Deveselu e o ameninţare directă şi imediată" la adresa Moscovei şi îi mulţumeşte social-democratului pentru „adevărul spontan".
„Declaraţia lui Fifor este încă o dovadă că scutul american din Deveselu reprezintă o ameninţare directă şi imediată la adresa securităţii naţionale (n.r.- a) Federaţiei Ruse. Mulţumesc, dle Fifor pentru adevărul spontan", a scris pe Facebook Pavel Alekseenko, secretar al Ambasadei Rusiei la Bucureşti.