MENIU

Rusia anunță că va bombarda în continuare orașul Alep din Siria. Reacția dură a SUA

Orașul Alep din Siria este scena unor bombardamente fără precedent, Rusia fiind acuzată de crime de război după atacurile asupra populației civile. Rusia a respins, joi, solicitarea Statelor Unite de a înceta bombardamentul asupra orașului și anunță că va susține în continuare forțele regimului de la Damasc.

Rusia spune că va continua asediul asupra orașului Alep aflat în mâna rebelilor, în ciuda solicitărilor SUA de încetare a focului, informează BBC News.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat joi că forțele aeriene ale Rusiei vor continua să acorde sprijin armatei siriene.

Anunțul vine după ce Washingtonul a amenințat că va înceta orice negociere cu Rusia cu privire la cooperarea militară dacă Moscova nu oprește bombardamentul.

Joi, SUA au anunțat că ar putea renunţa la căutarea unei soluţii diplomatice cu Rusia la conflictul din Siria, Administraţia Barack Obama anunţând joi că analizează alte opţiuni, inclusiv militare, pentru a pune capăt crizei.

Oficiali americani au declarat că Administraţia Barack Obama a început să ia în considerare acţiuni dure, inclusiv opţiuni militare, pe fondul operaţiunilor siriene şi ruse asupra oraşului Alep, relatează Mediafax.

Oficialii citaţi au argumentat că eşecul eforturilor diplomatice în Siria nu lasă Administraţiei Barack Obama altă soluţie în afară de căutarea unor alternative, inclusiv folosirea forţei militare.

"Preşedintele SUA a cerut tuturor agenţiilor guvernamentale să prezinte opţiuni, unele familiare, altele noi; acum sunt analizate opţiunile", a declarat Antony Blinken, adjunct al secretarului american al Apărării, fără a oferi detalii.

PROMOTIE IMPORTANTA LA eMAG! TOATE OFERTELE CU REDUCERI POT FI CONSULTATE AICI!


Mai multe articole despre:
Rusia Siria alep Aleppo