MENIU

Rusia amenință din nou cu NUCLEARA! De ce s-au înfuriat iar autoritățile de la Kremlin

Dmitri Medvedev și Vladimir Putin

Rusia continuă să amenințe Europa cu arma nucleară ori de câte ori are ocazia. O astfel de amenințare a fost lansată chiar astăzi de unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin, care a avertizat NATO că dacă Suedia și Finlanda se vor alătura alianței militare conduse de SUA, atunci țara sa va trebui să își consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfășurarea de arme nucleare.

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că, în cazul în care Suedia și Finlanda aderă la NATO, atunci Rusia va trebui să își consolideze forțele terestre, navale și aeriene din Marea Baltică pentru a restabili echilibrul militar, relatează HotNews.ro, care citează Reuters.

Potrivit susrei citate, Medvedev a evocat în mod explicit amenințarea nucleară, afirmând că nu se mai poate vorbi de o Baltică „fără arme nucleare”, unde Rusia are exclava Kaliningrad, înghesuită între Polonia și Lituania.

„Nu se mai poate vorbi despre un statut de zonă fără arme nucleare pentru Baltică - echilibrul trebuie restabilit”, a declarat Medvedev.

„Până astăzi, Rusia nu a luat astfel de măsuri și nici nu avea de gând să o facă. Dacă ne forțează mâna ei bine... luați aminte că nu noi am fost cei care am propus acest lucru", a mai spus fostul președinte rus, al cărui mandat a fost exercitat în perioada 2008-2012.

Amenințarea Rusiei de a-și spori efectivele militare în regiunea baltică, inclusiv cele nucleare, nu este ceva nou, a afirmat, astăzi, premierul Lituaniei, Ingrida Simonyte.

"Kaliningrad este o zonă foarte militarizată, este așa de mulți ani și se află în regiunea baltică", a spus oficialul lituanian.

Furia autorităților de la Kremlin vine după ce media suedeze au anunțat, nu mai departe de ziua de ieri, că autoritățile intenționează să aplice pentru statutul de membru NATO la finalul lunii iunie, relatează TpyxaNews. 

Recent, cotidianul The Times, a scris, citând oficiali, că Rusia a făcut o „gafă strategică masivă”, deoarece Finlanda și Suedia par gata să se alăture NATO încă din această vară.