MENIU

Rusia, ACUZATĂ că a recreat ororile celui de-Al Doilea Război Mondial. 3 PROPUNERI pentru ca un astfel de episod să nu se mai repete

Consiliul Europei

Invazia Rusiei în Ucraina și atrocitățile la care a fost supus poporul ucrainean din 24 februarie și până în prezent sunt condamnate ferm de Occident. O ultimă poziție exprimată în acest sens a venit din partea Consiliului Europei (CoE), care a afirmat, prin vocea secretarul general al instituției, Marija Pejcinovic, că Rusia a recreat ororile celui de-Al Doilea Război Mondial prin agresiunea sa asupra Ucrainei şi prin îndepărtarea de valorile care stau la baza organizaţiei paneuropene.

Reprezentatul organismului  creat în urmă cu 73 de ani - respectiv după cel de-Al Doilea Război Mondial - cu promisiunea ca un astfel de conflict să nu mai aibă loc niciodată, a declarat: "Pentru Ucraina, această promisiune nu s-a realizat. Nu este eşecul multilateralismului în sine, ci rezultatul orientării violente a unei ţări. Am îndrăznit să credem că astfel de imagini (de război) sunt de domeniul trecutului în Europa. Ne-am înşelat. Istoria s-a întors pe continentul nostru în cel mai crud mod cu putinţă", relatează Agerpres.

În introducerea raportului său anual "Moving Forward 2022", Pejcinovic a declarat că lecţia care trebuie învăţată din episod este aceea că succesul CoE şi al continentului depinde de hotărârea statelor membre "de a face ceea ce este corect".

În context, oficialul CoE a arătat că a face ceea ce este corect înseamnă "să investim în drepturile omului, democraţie şi statul de drept".

Pejcinovic a remarcat că poporul ucrainean a dat dovadă de "un curaj şi o hotărâre extraordinare" în apărarea ţării sale şi şi-a exprimat disponibilitatea "de a ajuta cu intervenţii pe măsură, atunci când violenţa va înceta".