Rusia a început să reducă fluxul de gaze către Europa prin Ucraina. Bulgaria este gata să ajute Moldova cu gaz
Compania rusă Gazprom a anunţat că va pompa marţi un volum redus de gaze către Europa prin Ucraina, în ultima zi înainte de expirarea acordului de tranzit care a menţinut fluxul de gaze pe parcursul a aproape trei ani de război, relatează o agenție internațională de presă.
Gazprom a declarat că va trimite doar 37,2 milioane de metri cubi marţi, faţă de 42,4 milioane de metri cubi luni. Se aşteaptă ca fluxurile să scadă la zero din primele ore ale zilei de 1 ianuarie, după expirarea acordului de tranzit, care a fost încheiat pe cinci ani. Expirarea acestuia marchează pierderea aproape completă a puterii Moscovei asupra pieţei europene a gazelor naturale, în condiţiile în care Ucraina a refuzat să negocieze un nou acord din cauza războiului.
Ungaria va continua să primească gaz rusesc din sud, prin conducta TurkStream de pe fundul Mării Negre, deşi ar fi dorit să păstreze şi ruta ucraineană.
Ucraina renunţă la aproximativ 800 de milioane de dolari pe an în taxe din partea Rusiei, în timp ce Gazprom va pierde aproape 5 miliarde de dolari din vânzările de gaze către Europa prin Ucraina.
Rusia şi Uniunea Sovietică au avut nevoie de o jumătate de secol pentru a ocupa o cotă majoră din piaţa europeană a gazului, care la apogeul său a fost de 35%, dar războiul din Ucraina a distrus aproape complet această afacere pentru Gazprom, gigantul gazului controlat de statul rus. Acesta a înregistrat o pierdere netă de 7 miliarde de dolari în 2023, prima sa pierdere anuală din 1999. Moscova a pierdut în faţa unor rivali precum Norvegia, Statele Unite şi Qatar de la invazia din 2022 a Ucrainei, care a determinat UE să îşi reducă dependenţa de gazul rusesc.
BULGARIA, GATA SĂ AJUTE MOLDOVA
Bulgaria este pregătită să acorde asistenţă Republicii Moldova în cazul în care Rusia încetează să-i furnizeze gaze la 1 ianuarie, a declarat luni ministrul energiei, Vladimir Malinov, pentru Radioului Naţional Bulgar (BNR). El a reamintit că în urmă cu o lună a fost semnat un document între cele două ţări privind răspunsul la criză.
„Suntem în comunicare permanentă cu ministrul energiei din Moldova, astfel încât şi ei se bazează pe noi. Suntem pregătiţi să îi sprijinim oferindu-le acces la gaz natural lichefiat, precum şi prin intermediul furnizorului public Bulgargas, în momentul în care vor solicita această asistenţă”, a spus Malinov.
El a explicat că Gazprombank a fost inclusă pe lista de sancţiuni a Statelor Unite, din cauza războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, dar o derogare pentru plăţile aferente tranzitului de gaze prin Turkish Stream via Bulgaria este valabilă până la 20 martie 2025.