Rusia a încălcat, din nou, spațiul aerian al unui stat NATO. Reacții oficiale
Un nou incident în care este implicat un dispozitiv al Rusiei în interiorul granițelor unui stat membru NATO.
Spațiul aerian al Poloniei a fost încălcat de un balon de provenință rusă joi, 20 iunie, pentru mai multe ore. Forțele Armate Poloneze au explicat că balonul lansat de Rusia a intrat pe teritoriul țării în jurul orei 15:30.
„Evaluările preliminare indică faptul că partea rusă a pierdut controlul asupra unuia dintre aerostatele care protejează instalațiile din regiunea Kaliningrad”, a fost anunțul oficial al armatei poloneze.
Identificat drept un aerostat AKV-05 utilizat de Rusia, balonul a fost conceput pentru a efectua recunoaștere și supraveghere pe o rază de 10 kilometri și ar fi ajuns accidental în Polonia.
Reacția la Varșovia a fost pe măsura incidentului, după ce s-a stabilit că obiectul nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Poloniei. Mai mult, autoritățile din Rusia au și anunțat vecinii de incident.
„Autoritățile rusești ne-au informat anterior despre posibilitatea ca obiectul să intre în zonă”, a raportat Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze, citat de Defenseromania.ro.
Balonul a părăsit teritoriul Poloniei și a revenit în spațiul aerian rusesc în jurul orei 20:00 în aceeași zi.
În luna mai, Rusia a desfășurat de-a lungul graniței cu Finlanda mai multe astfel de sisteme AKV-05, care includ un balon, un vehicul de control și o stație specială de alimentare cu gaz amplasată pe un șasiu de mașină.