Rusalii 2019. Ce nu ai voie să faci în ziua dinaintea Rusaliilor. E mare PĂCAT
Rusalii 2019. Goana Rusaliilor înseamnă goana lucrurilor necurate. În noaptea de sâmbătă, după cântatul cocoşilor de miezul nopţii, fetele se sculau, se îmbrăcau în alb, mergeau fără să vorbească, în câmp, acolo unde, cu o zi înainte, împletiseră cununi. Primele cuvinte însoţeau sosirea ultimei fete: "Bună dimineaţa, surata! - Bună dimineaţa, fete curate! Să pornim goana Rusaliilor".
Rusalii 2019. În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paşti) şi provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele.
Rusalii 2019. De aceea, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminică Mare a Rusaliilor.
Rusalii 2019. Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obişnuiesc şi astăzi, în virtutea tradiţiei, să arboreze la porţi, în foişoare, pe ganguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei, plantă considerată a avea proprietăţi apotropaice.
RUSALII 2019. Moşii de vară, ţinuţi în sâmbătă Rusaliilor, sunt unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor. Înainte se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbătă Rusaliilor.
RUSALII 2019. Pentru ca această reîntoarcere să se desfăşoare fără incidente, oamenii săvârşeau rituri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi în satele bucovinene.
Tradiția avertizează că trebuie evitate mai multe lucruri în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, pentru că aduc ghinion. Spre exemplu, în ziua Moșilor de Vară nu se mătură, pentru a nu le intra praf în ochi sufletelor celor morți, care stau în spatele ușilor până de Rusalii, când se vor înălța la cer, după săvârșirea Liturghiei.
De asemenea, nu se aruncă gunoiul afară, pentru că se spune că în felul acesta poate ajunge la morți, în locul mânăcrii și băuturii pe care le așteapăt. Totodată, nu este indicat să dormi afară, să mergi la fântână ori la o răscruci de drumuri, întrucât văzduhul este plin de spiritele celor trecuți în neființă, eliberate în Joia Mare.
Rusalii 2019. De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn (cofe, cofăiele), împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene Moşii de vară încep încă în dimineaţă sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor.
Rusalii 2019. Pentru a scăpa de demoni se organizează un ritual numit Goana Rusaliilor. Ceata fecioarelor, cu vârste între opt şi paisprezece ani, întotdeauna în număr fără soţ, se forma sub jurământ solemn: "Am să împlinesc Goana Rusaliilor până voi ieşi la horă şi nimeni decât mine şi ai mei să nu ştie, altfel Rusaliile să mă pedepsească!".
Rusalii 2019. În noaptea de sâmbătă, după cântatul cocoşilor de miezul nopţii, fetele se sculau, se îmbrăcau în alb, mergeau fără să vorbească, în câmp, acolo unde, cu o zi înainte, împletiseră cununile. Primele cuvinte însoţeau sosirea ultimei fete: "Bună dimineaţa, surată! - Bună dimineaţa, fete curate! Să pornim goana Rusaliilor". Cea mai mare surată încheie dialogul cu cuvintele: "Gonim lucrurile necurate, să ne rămână vetrele curate ca roadele de rouă din cer picate!".
Rusalii 2019. După împodobirea cu cununile şi cingătorile de flori aduse de acasă, fetele deveneau foarte vesele, începeau să cânte, se prindeau într-o horă năvalnică şi înconjurau vatra satului. Fetele se întorceau apoi acasă, mâncau şi beau apă, încheind postul negru.