Ruptura din economia românească: patru din zece IMM-uri susţin supraimpozitarea băncilor
Patru din zece IMM-uri susţin supraimpozitarea băncilor, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi prezentat luni.
La întrebarea ,, sunteţi pentru suprataxarea băncilor”, 61,3% din respondenţi au răspuns negativ, iar 38,7% au declarat că susţin suprataxarea băncilor.
Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, a menţionat, luni, că sunt destui antreprenori care critică practicile din sistemul bancar.
„Cu toate acestea, mulți dintre aceștia au înțeles că această supraimpozitare îi va afecta”, a subliniat Jianu.
În același context, preşedintele CNIPMMR a explicat luni de ce reprezentanţii organizaţiei sunt îngrijoraţi de faptul că nu există încă o formă a bugetului de stat pentru 2019.
,, În acest moment, se ridică mari problemele, dacă bugetul de stat va putea fi închis cu sistemul acutal de taxe şi impozite (n.red. - cel introdus prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018)”, a afirmat Florin Jianu.