MENIU

Rovana Plumb: Guvernul e obligat să țină cont de votul Parlamentului asupra Codului fiscal

Președinta Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb, afirmă că Guvernul este obligat să țină cont de votul dat de Parlament asupra noului Cod fiscal.

Rovana Plumb a făcut un nou apel la parlamentarii PNL să nu se mai opună în mod "politicianist" implementarii noului Cod Fiscal.

"Modificările de fiscalitate s-au bucurat în Parlament de o susținere cvasiunanimă. Și tocmai de aceea măsurile care sunt cuprinse în Codurile fiscale trebuie să fie promovate. Guvernul Ponta este obligat să țină cont de votul dat de către Parlament, și nu de opțiunile politice. Tocmai de aceea, Guvernul Ponta are toată legitimitatea deciziilor, plecând de la o ordonanță la asumarea răspunderii în Parlament, să promoveze și să implementeze măsurile cuprinse în Codul fiscal", a declarat Rovana Plumb, duminică, într-o conferință de presă.

Ea a criticat poziția liberalilor din ultimele zile față de Codul fiscal și le transmite acestora că atitudinea PNL nu face altceva decât "să riște un moment favorabil important, economic și social al României, cel mai important din cei 11 ani".

Rovana Plumb a adăugat că "este incredibil tupeul politicianist al celor din noul PNL, care-și reneagă propriul vot dat în Parlament".

"Vă prezint astăzi o listă care este publică și care apare pe site-ul Camerei Deputaților. Este vorba de o listă cu toți parlamentarii PNL care au votat pentru adoptarea codurilor fiscale. O vom afișa și noi pe site-ul partidului, pentru că este o listă care conține numele tuturor membrilor PNL, care trebuie să fie cunoscută de către cetățeni, și care au votat pentru adoptarea Codurilor fiscale. 85 dintre cei 86 de parlamentari PNL prezenți în Parlament la adoptarea Codurilor fiscale au votat "pentru"", a spus Plumb, precizând că Alina Gorghiu, copreședinte al liberalilor, nu a fost prezentă la vot, dar "a declarat foarte clar înainte de votarea Codurilor fiscale că PNL va vota "pentru"'.

Plumb a subliniat că, potrivit datelor economice, România este pregătită să poată să adopte măsurile cuprinse în Codurile fiscale.

"Acest Cod fiscal pregătește terenul pentru ca România, în anul 2016, să înregistreze o creștere economică mai mare de 5%. (...) România este într-un moment foarte bun de creștere economică iar Codurile fiscale reprezintă șansa României de a merge în continuare pe dezvoltare. Orice întârziere în aprobarea acestor coduri poată să compromită competitivitatea României. (...) Celor care se gândesc să facă opoziție la aceste măsuri extrem de benefice pentru români le pasă doar de interesul personal și de jocuri politice. (...) Le spunem și noi, făcând un ultim apel la rațiune și responsabilitate: doamnelor și domnilor pedeliști și peneliști, nu vă mai bateți joc de România!", a completat președinta-interimar a PSD.

Întrebată în ce mod, prin ordonanță sau asumarea răspunderii, se gândește actuala guvernare să implementeze măsurile cuprinse în noul Cod fiscal, Plumb a precizat că o decizie va fi luată în urma consultărilor din cadrul coaliției și din PSD.

"Toate aceste decizii vor fi luate numai în urma consultărilor cu colegii noștri de partid și în cadrul coaliției. În momentul în care vom ști ce avem de făcut în urma acestor consultări, vom spune ce decizii va putea lua Guvernul. (...) Nu excludem o sesiune extraordinară a Parlamentului, dar, repet, cea mai bună decizie va fi luată în urma consultărilor. În principiu, mâine va fi ședință a coaliției", a declarat președinta-interimar a PSD.

Mai multe articole despre:
Codul Fiscal Rovana Plumb