Roșie de peste 1,2 kilograme, cultivată în România: Se mărește de la an la an! - FOTO
O tomată specifică soiului Beefsteak a depăşit recordul înregistrat la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău în anul 2023 de 1.100 de grame, cântărind anul acesta 1.220 de grame.
Potrivit specialiştilor SCDL Buzău, linia de tomate va fi supusă în continuare lucrărilor de ameliorare pentru creşterea greutăţii fructelor şi a producţiei.
”Este o linie pe care noi o avem în studiu şi, de la an la an, se mai măreşte cu câteva grame. Este un soi mai vechi de tomată, am primit câteva seminţe de la nişte persoane în vârstă, fac parte din familia tomatelor cărnoase. Acum urmărim să îmbunătăţim producţia şi dimensiunile mari ale fructului. Vrem să observăm câte fructe de dimensiuni mari poate să producă o plantă. Avem o tomată în greutate de 1.220 grame, recordul de anul acesta. Recordul de anul trecut a fost de aproximativ 1.100 de grame. Din fructul respectiv vom extrage seminţele, vom încerca o nouă tehnologie de cultură să vedem dacă puteam creşte greutatea fructului şi producţia. Tomata este dulce, specifică celor cărnoase, Beefsteak. Se aseamănă la gust cu tomatele noastre Hera”, a declarat, pentru AGERPRES, cercetătorul SCDL Elena Barcanu.
Creşterea în greutate a tomatelor poate fi obţinută prin mai multe tehnologii, de-a lungul unei perioade îndelungate, afirmă aceasta.
”Putem să pornim de la o metodă simplă, respectiv prin reducerea numărului de fructe pe care le are planta, prin procedeul de altoire sau prin tehnologie bazată pe îngrăşăminte, care vor duce la creşterea în greutate. Vrem să depăşim un record. Ca un exemplu, cea mai mare tomată în Europa a cântărit 3,5 kilograme, iar din lume a ajuns la 5,5 kilograme. Fructele acestea provin din lucrări de ameliorare", a precizat Elena Barcanu.