ROMATSA solicită Ministerului Transporturilor să se pronunțe în cazul campaniei de denigrare
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, solicită Ministerului Transporturilor să se pronunțe în cazul campaniei de denigrare a activității regiei autonome dusă în ultimele trei săptămâni de mass-media, potrivit unui comunicat al ATSR.
'Ne exprimăm dezamăgirea față de continuarea campaniei de denigrare a activității ROMATSA, cu atât mai mult cu cât persoanele invitate a se exprima în diverse emisiuni televizate nu au întotdeauna cunoștințele și datele necesare pentru o corectă înțelegere a informațiilor pe care le analizează. În urma accidentului în care a fost implicată aeronava YR-BNP, din data de 20.01.2014, s-a declanșat automat o investigație aeronautică sub coordonarea CLAS.
Investigația adună informații asupra tuturor cauzelor care au condus la producerea evenimentelor, rolul primordial al acestei investigații fiind găsirea unor soluții pentru ca acest gen de evenimente să nu se mai repete. Ne exprimăm încrederea că raportul final al comisiei de investigație va reflecta corect care erau atribuțiunile ROMATSA, atât în operațiunile de căutare, cât și în cele de salvare la fața locului. De asemenea, solicităm Ministerului Transporturilor ca printr-un comunicat să exprime un punct de vedere asupra tratamentului mediatic injust la care suntem supuși de trei săptămâni', se spune în comunicatul citat, scrie Agerpres.
Potrivit sindicatului, echipamentul ELT (Emergency Locator Transmitter) are scopul de a permite detectarea, localizarea și identificarea vaselor și aeronavelor aflate în dificultate.
'Aceste echipamente pot emite semnale radio pe frecvențele 121,5 MHz și 406 MHz. La ora actuală, emisia pe frecvența 406 MHz este mijlocul standard ce îi permite ROMATSA identificarea locului unui accident aviatic. Aceasta frecvență este monitorizată de sistemul satelitar COSPAS-SARSAT, care determina poziția emițătorului și o transmite automat punctelor de contact. ROMATSA este punct de contact cu sistemul COSPAS-SARSAT (prin centrul de monitorizare de la Moscova) și primește automat zeci de astfel de mesaje anual. Serviciul de furnizare al informației este gratuit și nediscriminatoriu, nefiind condiționat de plata unui abonament', se subliniază în comunicat.
În plus, sindicaliștii constată că, pe data de 8 februarie, rolul ROMATSA a fost prezentat din nou într-un mod tendențios, cu privire la un mesaj de alertare, de data aceasta de tip EPIRB (specific ambarcațiunilor maritime și fluviale), pe sistemul satelitar COSPAS-SARSAT în zona de responsabilitate a ISU Neamț.
'Pentru o mai bună înțelegere, în seara de 5.02.2014, la ROMATSA s-a primit o avertizare inițială de la COSPAS-SARSAT MCC Rusia (nr. 01690). S-a coordonat transmiterea acestor informații către autorități și inițierea 'Incident' conform procedurilor existente, urmând ca, după a doua trecere a satelitului, MCC Rusia să stabilească dacă semnalizarea este reală sau nu, în baza unei localizări efectuate cu un grad mai ridicat de precizie. Constatând că unul din cele două seturi de coordonate inițiale se află pe teritoriul României, s-a luat măsura de a identifica județul implicat, acesta fiind județul Neamț (47 06.2 N 025 57.2 E). Evenimentul a fost raportat imediat la COSU și ISU Neamț, menționându-se faptul că probabilitatea ca acest set de coordonate să fie real este de 50%. În jurul orei 22,43, s-a primit un mesaj de tip MIRROR, care ne informa asupra faptului că datele privind poziția primite de la Doppler B (cele din România) au fost anulate (NIL/RESOLVED), pe când celelalte coordonate (zona Nisa, Franța) sunt în continuare active. În acest moment, s-a sunat din nou la COSU, anunțând că acțiunea în ceea ce ne privește a fost anulată de către MCC Rusia prin mesajul nr. 01691 cu rezoluția NIL/RESOLVED. Apoi a fost sunat ISU Neamț, anunțându-se conținutul mesajului în vederea anulării oricărei acțiuni ce ar fi fost întreprinsă până în acel moment. În lipsa semnalului ELT pe frecvența de 406 MHZ, în cazul tragicului eveniment din ziua de 20 ianuarie 2014, a fost imposibil de aplicat procedura de mai sus', se mai precizează în comunicat.