MENIU

Românul Ștefan Hell își primește premiul NOBEL

PREMIUL NOBEL CHIMIE 2014. STEFAN HELL

Stefan Hell, membru de onoare al Academiei Române din 2012 şi-a prezentat la Stockholm descoperirea care i-a adus premiul Nobel pentru chimie. El împarte prestigioasa distincţie cu doi cercetători americani, Eric Betzig şi William Moerner, pentru lucrări în domeniul microscopiei fluorescente. Miercuri, vor primi cu toţii medalii şi diplome în cadrul ceremoniei de decernare a prestigiosului premiu.

Născut la Arad în 1962, Stefan Hell a copilărit în comuna Sântana şi a început liceul la Timişoara. În 1978, la doar 15 ani, a plecat împreună cu părinţii în Germania, unde şi-a desăvârşit studiile. Doctor în fizică, HELL este unul dintre directorii Institutului pentru Chimie Biofizică din Göttingen.

"Am fost extrem de surprins, nici nu-mi venea să cred, dar din fericire mi-am adus aminte de cuvintele profesorului Durmach, care mi-a spus că da, este real, dar mi-a luat ceva timp să realizez că este real.", spune STEFAN HELL, câştigător al premiului Nobel pentru Chimie.

Comitetul NOBEL i-a recompensat pe cei trei cercetători pentru dezvoltarea unor noi tehnici de nanoscopie, folosite în laboratoarele din întreaga lume. Practic nu mai există nicio celulă care să nu poată fi studiată.

Specializat în Nano-bio-fotonică şi cu îndelungate cercetări în domeniul microscopiei moleculare, HELL este din 2003 şeful departamentului de "Nanoscopie Optică" a Centrului pentru Cercetări în domeniul Cancerului din Heidelberg.

Vreme îndelungată, microscopia optică s-a lovit de o presupusă limitare: neputinţa de a obţine o rezoluţie mai bună de jumătate din lungimea de undă a luminii. Cu ajutorul moleculelor fluorescente, cei trei laureaţi ai Nobelului pentru chimie din 2014 au reuşit să depăşească această limitare. Cercetările lor au spart barierele şi au adus microscopia în universul nanodimensiunilor.

În 2013, Stefan Hell a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica Bucureşti.

România a mai dat şi alţi laureaţi Nobel. George Emil Palade pentru Medicină în 1974, Elie Wiesel pentru Pace în 1986 şi Herta Muller la literatură în 2009.

Mai multe articole despre:
Premiul Nobel ştefan hell