MENIU

Românul care produce ulei de varză. Iată care sunt beneficiile acestuia

Un pensionar, în vârstă de 62 de ani, Teodor Tincău din Girişu de Criş, Bihor, a început producţia de uleiuri presate la rece dintr-o tradiţie a familiei. Acum produce 17 tipuri de ulei, printre care şi uleiul de varză.

"Uleiurile presate la rece sunt pline de vitamine şi minerale. Fiecare are efectul lui tămăduitor: uleiul de susan elimină crampele musculare, cel de dovleac distruge paraziţii, iar cel de muştar este elixir de frumuseţe, mai ales pentru păr", explică Teodor Tincău, citat de ebihoreanul.ro

Experimentat, Teodor produce deja de 17 ani uleiuri din cele mai diferite seminţe pe care le poate cultiva la Toboliu.

"Uleiul din susan are cel mai mare conţinut de calciu, combătând osteoporoza, cel din in este plin de acizi graşi Omega 3, 6 şi 9, care previn bolile de inimă, iar cel din dovleac e bogat în vitamine şi minerale care reglează funcţionarea rinichilor", explică el. 

Pensionarul a aclimatizat la Giriş prima plantaţie de susan din zonă şi foloseşte seminţele uscate chiar de el.

"Anul acesta producţia va fi mai mică. A dat gheaţa şi a omorât plantele", spune. În schimb, se aşteaptă la o producţie bună de dovleac, floarea soarelui şi varză. "Sunt unicul care face ulei de varză în Bihor. Se folosesc doar seminţele. Sunt foarte bogate în B-uri utile oamenilor stresaţi care vor să rămână calmi", mai spune bărbatul.