Românul care câştigă 1 mil $ pe an din sfaturile date liderilor lumii. I se spune MACHIAVELLI
Este poreclit Machiavelli, este politolog şi strateg militar şi se numără printre cei mai respectaţi şi influenţi oameni de pe planetă. Este vorba despre românul Edward Nicolae Luttwak, care s-a născut în anul 1942 în Arad, într-o familie de evrei.
A fost crescut în Italia şi Anglia. A urmat cursurile şcoalii primare din oraşul Palermo, după care a emigrat în Anglia. Aici a absolvit Carmel College şi Quintin Grammar, iar în 1964 a obţinut o diplomă de analist economic a Facultaţii London School of Economics.
După ce a lucrat la Londra, Paris dar şi Ierusalim, s-a mutat în Statele Unite în 1972 pentru a-şi continua studiile post-universitare la Universitatea Johns Hopkins, unde a obţinut un doctorat în 1975, scrie stiridediaspora.ro.
A fost consultant rând pe rând al Secretarului de Stat al Apărării, al Consiliului Naţional de Securitate, US Navy, US Air Force sau al NATO. Este omul care a dezvoltat doctrina de luptă a US Army, este persoana care a pus bazele conceptului Rapid Deployment-Force utilizat de armata americană şi trupele speciale. A fost un apropiat al lui Jimmy Carter şi un om pe care Regan l-a respectat. Mai târziu, Bush le-a cerut generalilor americani să-l consulte înainte de declanşarea primul război din Irak. A planificat alături de aceştia strategia US Air Force de a bombarda forţe irakiene în Kuveit.
Anual zeci de lideri influenţi sau oameni obişnuiţi vin pentru a-i cere cele mai ciudate sfaturi. Astfel, din consilierea acordată guvernanţilor din întreaga lume şi din cărţile sale câştigă circa 1 milion de dolari pe an.