MENIU

Românul care a furat bijuterii de peste 5 mil. de euro, condamnat în alte 5 țări

A furat 5 milioane euro la Paris

George Ploscaru, bărbatul care a furat bijuterii de peste 5 milioane de euro dintr-un magazin de pe teritoriul Franței, are condamnări pentru jafuri în alte cinci țări, repsectiv Franța, Italia, Germania, Turcia și Ungaria. Potrivit unor surse, jaful din Paris s-ar fi produs la un showroom privat al mărcii elvețiene de bijuterii De Grisogono.

Câteva minute. Atât a durat jaful de la magazinul de bijuterii din Paris, desprins, parcă, din filmele de acţiune.

Un român a reuşit să fure două diamante şi două inele de 5,2 milioane de euro după ce s-a dat drept evaluator de bijuterii şi l-a convins pe vânzător să-l lase să arunce un ochi peste obiectele de valoare. După ce a vândut unul dintre diamante, acesta s-a întors în România, unde a şi fost arestat.

În 30 decembrie, bărbatul a intrat în magazinul de lux din Paris. Procurorii DIICOT spun că s-a dat drept un evaluator de bijuterii, trimis de un potenţial client.

Extrem de atent la detalii, a convins bijutierul să îi dea cutia cu inelele şi diamantele, sub pretextul că le va analiza. Anchetatorii spun că, în realitate, individul a schimbat originalele cu nişte copii şi, în doar câteva minute, s-a făcut nevăzut cu bijuteriile de 5,2 milioane de euro.

Acesta a fost ajutat de doi sârbi, care au primit jumătate din pradă. Românul a vândut diamantul şi a venit în ţară cu gândul să facă acelaşi lucru şi cu inelul.

Procurorii arată că a ajuns din Paris în România cu o maşină, însoţit de concubina lui şi vărul femeii. S-au oprit în Timişoara, de unde au luat avionul până în Capitală.

În Bucureşti s-a întâlnit cu un cetăţean israelian, la un hotel de lux, potrivit DIICOT. Respectivul era interesat să cumpere inelul, însă cei doi nu s-au înţeles la preţ, aşa că afacerea a picat. Ulterior, procurorii au recuperat bijuteria în urma unor percheziţii.

Sâmbătă, 14 ianuarie 2017 suspectul a fost prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit datelor din dosar, suspectul român pe numele sau George Ploscaru, ar fi furat pe data de 30 decembrie 2016 dintr-un magazin de bijuterii din Franța două diamante și două inele cu pietre prețioase în valoare de 5,2 milioane de euro.

Surse judiciare au precizat că suspectul român s-a prezentat la magazinul de bijuterii drept un evaluator de bijuterii al unui potențial client evreu și profitând de neatenția angajaților magazinului de bijuterii a înlocuit diamantele și inelele cu copii fără valoare.

Românul, care este acuzat și de constituirea unui grup infracțional organizat, ar fi fost ajutat de doi cetățeni sârbi. Aceștia doi au primit, că urmare a înțelegerii, jumătate din pradă: un inel și un diamant.

Din cercetări a reieșit că George Ploscaru ar fi vândut diamantul în afară României, iar inelul ar fi încercat să îl vândă pe 12.01.2017 unor cetățeni străini în București la hotelul Radisson Blu, dar vânzarea nu a avut loc pentru că nu s-au înțeles asupra prețului. Inelul a fost găsit, ulterior, de anchetatori la o percheziție, potrivit hotnews.ro.

În același dosar se fac cercetări privind și o femeie din Ploiești, iubita suspectului, care este acuzată de tăinuire.

Mai multe articole despre:
Paris bijuterii hot bijuterii