Românii vor avea mai puţine zile libere în 2016. Cum arată calendarul
În 2016, bugetarii au cu o zi liberă în minus, din totalul celor 12 stabilite prin lege pentru sărbători publice sau religioase, dintre care şapte sunt în timpul săptămânii, celelalte cinci fiind în weekend.
Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă.
Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Iată calendarul complet al zilelor libere din 2016:
1 ianuarie (vineri), 2 ianuarie (sâmbătă) - Anul Nou
24 ianuarie (duminică) - Ziua Unirii Principatelor Române
1 mai (duminică), 2 mai (luni) - Paştele
1 mai (duminică) - Ziua Muncii
19 iunie (duminică), 20 iunie (luni) - Rusaliile
15 august (luni) - Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (miercuri) - Sfântul Andrei
1 decembrie (joi) - Ziua Naţională a României
25 decembrie (duminică), 26 decembrie (luni) – Crăciunul.