MENIU

Românii „se descurcă” și cu programarea la vaccinare

Foto arhivă Profimedia

Pentru că în marile orașe nu mai sunt locuri în centrele de vaccinare, românii au fost nevoiți să „se descurce”. Astfel că, mai mulți tineri din Capitală și-au găsit locuri pe lista de vaccinare de la un club al pensionarilor din orașul Fetești.

Sute de tineri din București au intrat, duminică seara, într-o cursă contra cronometru pentru un loc la vaccin la Clubul pensionarilor din Fetești, un oraș din județul Ialomița, scrie G4media.ro

Alerta a fost dată de platforma Vaccin.live care afișează în timp real locurile libere la vaccinare și tipul de vaccin din fiecare centru. De asemenea, utilizatorii înregistrați au opțiunea de a primi alerte în momentul în care apar locuri în platforma guvernamentală Vaccinare-covid.gov.ro dezvoltată de STS. Platforma vaccin.live este dezvoltată de un grup de programatori din Sibiu și furnizează în timp real date despre locurile disponibile pentru vaccinare, fără să fie nevoie să accesezi platforma națională de vaccinare.

Tineri bucureșteni care doreau să se vaccineze cât mai repede posibil au primit duminică alerta că sunt locuri pentru vaccinul Moderna la Clubul Pensionarilor din Fetești. Și astfel a început cursa.

Cum în București nu mai există demult locuri disponibile, cei care au primit vestea și-au anunțat imediat familia, prietenii, cunoscuții și au intrat pe platforma de programare vaccinare-covid.gov.ro pentru a ocupa un loc. Drumul din București până la Fetești (circa 150 km) a reprezentat pentru mulți un impediment minor față de avantajul vaccinării.

Minut după minut, cele peste 2.400 de locuri de la Clubul pensionarilor din Fetești erau ocupate. Nu mult a durat până s-a blocat și platforma de programare.

Rețelele sociale și-au dovedit utilitatea. Grupuri de Whatsapp zbârnâiau duminică seara și nu au lipsit ironiile despre întâlnirile inclusiv în ziua de Paști la Clubul pensionarilor din Fetești.