MENIU

Românii nu sunt „familiarizați” cu centura de siguranță, deși amenzile sunt usturătoare

Mulți români „omit” să-și pună centura de siguranță atunci când se urcă în mașină

În doar o săptămână, polițiștii de la Rutieră au dat peste 16.000 de amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranță în mașină. Mai grav este că, deși amenzile sunt usturătoare, românii nu renunță nici la utilizarea telefonului în mașină, peste 1.000 de șoferi fiind amendați din această cauză.

Poliţiştii rutieri au aplicat 15.970 de sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă, în perioada 8 - 14 martie, în cadrul acţiunii "Seatbelt" pentru verificarea folosirii centurilor sau a dispozitivelor de siguranţă omologate.

Acţiunea se înscrie în Programul Operaţiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) şi s-a desfăşurat simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

"În perioada de referinţă, poliţiştii au acţionat conform obiectivelor stabilite la nivel european, urmărindu-se, totodată, respectarea normelor rutiere privind utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, precum şi cele privind utilizarea căştilor de protecţie omologate", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, scrie Agerpres.

Astfel, în cadrul acţiunilor, poliţiştii au controlat 87.039 de autovehicule şi au aplicat 49.635 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15.970 de sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către adulţi, 202 sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către copii/ lipsa dispozitivelor de siguranţă omologate, 23 de sancţiuni pentru nefolosirea căştilor de protecţie şi 1.010 sancţiuni pentru folosirea telefoanelor mobile de către conducătorii de autovehicule pe timpul deplasării pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au constatat 53 de infracţiuni şi au identificat o persoană urmărită şi un bun furat.