MENIU

ROMÂNII, în stradă împotriva prețurilor uriașe la energie și gaze - Peste 500 de MII de facturi GREȘITE

Protest împotriva facturilor uriașe în fața Ministerului Energiei, 3 februarie 2022

Peste jumătate de milion de facturi greşit emise de furnizorii de gaze şi energie electrică au fost descoperite numai săptămâna trecută, în urma controalelor. Autoritățile dau din nou asigurări că și aceste facturi vor fi recalculate. În tot acest timp, Ministerul Energiei se pregătește să bage marile companii în ședință. A fost protest pe această temă și în fața Ministerului. Manifestanții le-au cerut guvernanților să ia urgent măsuri de scădere a prețurilor prin investiții verzi. 

Inspectorii ANPC au descoperit peste 500.000 de facturi emise greșit de furnizori, doar în urma controalelor efectuate săptămâna trecută. Nici de această dată, furnizorii nu au aplicat plafonarea sau compensarea. În realitate, milioane de facturi au fost trimise astfel.

 „S-a identificat nerespectarea clauzelor contractuale și aplicarea neadecvata a ord 118/2021 dispunandu-se refacerea acestor facturi ce au fost intocmite gresit, procesul e in desfasurare au fost peste jumatate dintre aceste facturi pentru partea de energie electrică refacute”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energieie Dan-Dragoș Drăgan, la începutul ședinței de guvern de miercuri, 2 februarie.

Milioane de români așteaptă acum cu sufletul la gură noile facturi.

„Am o factură de 500 de lei. Nu știu daca e foarte mare dar vorbim de un apartament care nu e locuit. 

Furnizorii nu discută cu persoanele fizice, aștepți la un robot..., pentru a nu ajunge la niciun rezultat,” spun oamenii. 
Întrebați dacă vin la plată trei facturi, ei spun că „trebuie sa le platesc, asta e situatia, daca nu au venit 3 luni. Da, le platesc”.

Zeci de oameni nemulțumiți s-au adunat joi să protesteze în fața Ministerului Energiei. Manifestanții spun că de vină pentru facturile uriașe sunt și guvernanții, care nu au investit din timp în energia verde, mai puțin costisitoare pe termen lung.

Mai mulți reprezentanți ONG au anunțat că oamenii cer „Ministerului Energiei tăierea facturilor enorme pe care oamenii le-au primit prin investitii in energia regenerabilă verde. Producerea energiei verde este mai ieftina decat producerea de energie prin gaz. Nu am mai depinde de importul de gaz, de țările care stabilesc prețul pentru acest import de combustibil fosil”.

Între timp, premierul Nicolae Ciucă a cerut Ministerului Energiei să monitorizeze recalcularea facturilor. Săptămâna viitoare, ministrul Virgil Popescu va avea o întâlnire cu furnizorii de energie.