MENIU

Românii, în plină criză, aleșii locali - salarii mai mari, în 2023 - Condiții pentru majorările bugetarilor, anunțate de MIPE

Românii, în plină criză, aleșii locali - salarii mai mari, în 2023 - Condiții pentru majorările bugetarilor, anunțate de MIPE

Primarii, viceprimarii, președinții de Consilii Județene și vicepreședinții vor avea salarii mai mari cu 25 la sută. Este vorba doar despre aleșii locali care implementează proiecte europene în administrație. Și bugetarii care lucrează cu astfel de proiecte vor avea creșteri salariale de până la 50 la sută. Ministerul Fondurilor Europene a pus deja ordonanța ce prevede majorările în transparență decizională. 

Bugetarii care lucrează cu proiecte pe fonduri europene vor beneficia de creșteri salariale de până la 50%, potrivit proiectului pus în transparență de MIPE. 

Angajații vor primi măriri la salariu în funcție de cât lucrează  la aceste proiecte. Astfel, dacă vor avea 20 de ore de lucru, vor avea creșteri de 10%, iar majorările ajung până la 50% din salariu daca aceștia lucrează peste 80 de ore pe aceste proiecte. Ei se vor ponta pentru aceste lucrări, relatează Realitatea PLUS.

Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect, notează MIPE în proiectul propus.

MAJORĂRI SALARIALE PENTRU BUGETARI

20 ore muncă - 10 %
21-40 ore de muncă  - 20 %
41-60 ore de muncă - 30 %
61-80 ore de muncă - 40 %
Peste 80 ore de muncă - 50 %

SURSA: MIPE

Și aleșii locali care lucrează pe fonduri europene vor beneficia de majorări ale indemnizațiilor. Este vorba despre primari, viceprimari, președinți și vicepreședinti de consilii județene  Pentru cel puțin un proiect european, aleșii locali vor avea o mărire de 10%, iar pentru cel puțin trei proiecte, vor avea o mărire de 25%. 

MAJORĂRI SALARIALE PENTRU ALEȘII LOCALI

1 proiect implementat (sageata crestere ) 10 %
2 proiecte implementate (sageata crestere ) 20 %
Peste 3 proiecte implementate (sageata crestere ) 25 %

SURSA: MIPE

Potrivit proiectului, sumele necesare majorării salariale pentu aleșii locali sunt suportate din bugetul proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile.

DOCUMENT. ORDONANȚĂ pentru modificarea art. 16 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

În temeiul art. 1 pct. IX poz. 1 din Legea nr. 365/2022 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 Art. I – Articolul 16 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

  1. La articolul 16, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență se majorează cu până la 50%.”

  1. Alineatul (21) al art.16 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(21) Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (4), pentru personalul din aparatul propriu de la nivelul consiliilor județene, primăriilor și consiliilor locale, sau din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și județean din subordinea acestora, după caz, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență prevăzut la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările și completările ulterioare, nivelul veniturilor salariale, majorate potrivit alin. (1), nu poate depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar, vicepreședinte a consiliului județean, sau a viceprimarului Municipiului București, după caz, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele Municipiului București, Primăria Generală a Municipiului București, majorată potrivit alin. (2).”

  1. Alineatul (22) al articolului 16 se abrogă.
  2. Alineatul (105) al art.16 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(105) Criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (2), precum și condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei potrivit alin. (10) în cadrul instituțiilor și/sau autorităților publice care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau prin Mecanismul de redresare și reziliență se realizează pe baza unui regulament-cadru elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

ART. II - Aplicarea prevederilor art. I se face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite.

Proiectul MIPE a fot publicat pe 26 ianuarie și se află în consultare publică timp de 10 zile.