Românii fac foamea, Adrian Câciu îi îndemnă să nu se mai gândească la masa de Paște
Românii să se gândească mai puțin la masa de Paște! Îndemnul vine de la ministrul finanțelor care ne îndeamnă să ne bucurăm mai mult de timpul petrecut cu familia. Adrian Câciu a făcut declarația în contextul în care a fost întrebat ce buget are pentru masa de Paște, în condițiile în care prețurile sunt aproape duble față de anul trecut.
Ministrul a dat și alte lecții de educație financiară. El le-a transmis românilor care primesc vouchere de la stat cum să cheltuiască banii pe care îi vor primi de la stat sub formă de vouchere.
„O sumă care mie mi se pare normală, unui alt om i se pare prea mare, altuia i se pare insuficientă.” Acesta spune că cel mai important de sărbători este „să ne uitam din nou în ochii oamenilor cu care locuim sau ne petrecem viața și să ne aducem aminte că cel mai important lucru este să fim aproape de ei,” a mai afirmat ministrul Finanțelor.
Cu suma de 125 de lei pe luna s-ar putea cumpăra, la prețurile actuale, 1 litru de ulei (9 lei), 30 de pâini (1,8 lei), circa 2 kilograme de carne ieftină (20 de lei/kg) și aproximativ 5 kilograme de cartofi (2,5 lei).