Românii din străinătate care lucrează ilegal, încurajaţi să-şi ceară drepturile
În contextul în care Italia găzduiește peste un milion de români, iar majoritatea dintre ei lucrează “la negru”, Confederația Națională a Antreprenorilor Mici și Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D.) lansează campania “Vreau să lucrez legal în Europa mea!”, prin intermediul căreia luptă împotriva muncii “la negru” și a sclavagismului modern, fenomen care a prins amploare în țările Uniunii Europene.
Potrivit Confederației, femeile din România, care lucrează în străinătate, sunt mai predispuse la abuzuri de acest gen decât bărbații, iar majoritatea româncelor lucrează ca “badante” (termen folosit de italieni pentru persoanele care îngrijesc bătrânii din Italia). Mai mult decât atât, autoritățile italiene arată că peste 62% dintre badante lucrează la negru, 24 de ore din 24, în condiții, de multe ori, umilitoare.
C.A.P.I.M.E.D. îi atenționează pe românii care vor să lucreze în Italia că muncă fără acte nu oferă protecție socială din partea Statului, iar acceptarea unui loc de muncă “la negru” poate avea consecințe foarte grave, cum ar fi traficul de persoane, sechestrarea, violul și exploatarea până la epuizare. Totodată Confederația le cere românilor care vor să plece să muncească în Diaspora să se informeze foarte bine cu privire la firmele de recrutare, deoarece autoritățile din Italia au primit foarte multe plângeri referitoare la exploatare prin muncă sau sechestrare și înșelăciune. În cadrul proiectului, C.A.P.I.M.E.D. va realiza o listă a firmelor de intermediere care prezintă un grad mare de risc și un ghid de bune practici pe care trebuie să-l urmeze românii care vor să lucreze în Italia și care să-i ferească de abuzuri din partea angajatorilor.
“Am lansat această campanie în contextul în care există o comunitate foarte mare de români care lucrează în Italia, în fapt, cea mai mare din Europa, și au nevoie să fie reprezentați foarte bine în raport cu autoritățile italiene și cu angajatorii. Ce este îmbucurător, românii au început să-și cunoască drepturile dobândite ca urmare a aderării României la Comunitatea Europeană, mulți au început să nu mai accepte să lucreze fără acte și vor să fie respectați așa cum merită. Confederația va iniția, în viitorul apropiat, și alte proiecte prin care va continua lupta și împotriva altor fenomene grave la care sunt supuși românii din Italia, iar pe termen lung, vom lansa proiecte prin care românii stabiliți în Uniunea Europeană pot deveni antreprenori, își pot deschide o afaceri și pot concura de la egal la egal cu cetățenii din acele țări”, declară Andrei Carmen Luminița, președintele Confederației Naționale a Antreprenorilor Mici și Mijlocii, stabilită de 25 in Italia si de 6 ani prezenta Sicilia.