Românii din Spania către liberali: Nu lăsați extremiștii să ajungă la Bruxelles
Nicolae Ciucă, Lucian Bode și Rareș Bogdan au făcut un tur de forță în diaspora: astăzi au avut programată o întâlnire cu preoții din Madrid și cu comunitatea românească de acolo.
Delegația liberalilor, condusă de Nicolae Ciucă, are mai multe întâlniri astăzi cu românii din Madrid.
Președintele PNL, împreună cu secretarul general, Lucian Bode, și prim vicepreședintele Rareș Bogdan au programate discuții cu preoții români din diaspora, cei care păstrează identitatea creștină și națională a comunității românești.
Vizita la Madrid vine după discuțiile cu mediul de afaceri din Catalonia, cu angajați români și angajatori.
Mesajul diasporei pentru liberali, în acest an electoral, a fost unul de îngrijorare în fața pericolului extremist și anti european. Românii din diaspora știu cel mai bine ce înseamnă fondurile europene pentru dezvoltarea comunităților.
N. Ciucă a subliniat și cu această ocazie că, din momentul aderării la UE, au intrat în România 115 miliarde de euro investiții străine, iar Diaspora a trimis acasă o sumă comparabilă, de peste 100 de miliarde de euro.
Liberalii sunt într-un tur de forță în comunitățile românești din străinătate, după Spania având programate mai multe întâlniri la Paris.